ComunicateStiri

Tinerii români Sorana ,Ionut din Danemarca nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situația acestora, în următoarele șase luni, băiatul se află la o familie maternală!

Continuăm demersurile pentru aducerea în țară a copilului M. R. aflat în plasament în Danemarca, când starea sa de sănătate va permite acest lucru.

Am primit răspuns din partea ministrului Afacerilor Sociale și Persoanelor Vârstnice, Astrid Krag, la scrisoarea pe care am trimis-o în urmă cu două săptămâni.

Legislația din Danemarca permite repatrierea unor copii aflați în astfel de situații delicate, dacă sunt îndeplinite condițiile Convenției de la Haga. De asemenea, Ministrul Astrid Krag ne-a transmis că deciziile concrete în acest caz pot fi luate doar de autoritățile din localitatea unde a fost semnalat incidentul.

Am transmis, astăzi, o scrisoare primarului localității unde s-a născut M. R. și unde locuiește familia de tineri români. Am transmis, din nou, disponibilitatea autorităților române de a aduce în România copilul și de a-l plasa în îngrijirea bunicilor materni. Am reiterat principiul internațional potrivit căruia este în interesul copilului să fie crescut în familia extinsă.

Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităților daneze. Însă, informațiile cu privire la situația copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinții nu o pot cunoaște sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situația acestora, în următoarele șase luni.

Autoritățile daneze ne-au transmis că M.R. a fost externat, dar starea sa de sănătate nu permite în acest moment o deplasare până în România.

Mulțumesc specialiștilor din Ministerul Afacerilor Externe, ministrului Bogdan Aurescu și personalului ambasadei României în Danemarca pentru implicarea în acest caz și pentru legătura permanentă cu familia copilului.

https://www.facebook.com/gabifirea

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: