„Lucrul făcut în grabă este sortit eșecului”, spunea Herodot, reliefând astfel una dintre rutele cunoscute spre înfrângere. Nu este ușor să facem pace cu eșecul în niciun context, dar cel mai greu de gestionat pare cel care sfidează faptul că am dat tot ce aveam mai bun pentru a reuși.
Oamenii au un apetit insaţiabil (și bine slujit de cinematografie sau de literatura motivaţională) pentru povești despre eșecuri răsunătoare, repetate sau stânjenitoare care se încheie, în cele din urmă, apoteotic. Suntem mult mai reţinuţi atunci când este vorba de eșecuri proprii – ne simţim rușinaţi, vulnerabili, prea puţin competenţi atunci când suferim o înfrângere și vorbim rar despre aceste experienţe, cu excepţia situaţiei în care lucrurile au luat între timp o turnură mai fericită. Poate chiar evităm să acceptăm provocări și să ne asumăm riscuri de teama unui eșec, fără să ne dăm seama că germenele înfrângerii deja se dezvoltă în solul fricii de a greși.
Rușinea pe care o aduce cu sine eșecul se poate manifesta în foarte multe moduri, iar uneori răspunsul corpului la eșec îl imită pe cel la durere fizică, spune profesorul Bradley Staats, subliniind cât de important este să învăţăm ceva din eșecuri mai degrabă decât să le ascundem. Atunci când discută cu studenţii care ezită să își asume riscuri, Rachel Simmons, directoarea programului Phoebe Lewis Leadership de la Smith College, îi sfătuiește să identifice cel mai rău lucru la care se pot aștepta în caz de eșec, resursele la care pot apela și posibilele beneficii culese de pe urma nereușitei.
Teama de eșec poate avea multe cauze, însă, în cazul generaţiilor tinere, tot mai inabile în gestionarea unui eșec obișnuit, specialiștii spun că problema rezidă în convingerea că orice eșec poate fi ocolit prin muncă asiduă, dar și în stilurile moderne de parenting, orientate spre înlăturarea oricărui obstacol din calea copilului
Efortul, de la beneficii la limite
Raportarea noastră la eșec are de-a face cu perspectiva pe care o avem asupra potenţialului nostru, susţine Carol Dweck, cercetătoare la Universitatea Stanford. Astfel, unii cred că ne naștem cu o cantitate fixă de inteligenţă și de talent (mentalitatea rigidă), prin urmare văd în eșec indiciul că și-au atins potenţialul, în timp ce alţii cred că orice abilitate a lor poate fi dezvoltată prin exerciţiu și efort (mentalitatea flexibilă), motiv pentru care tratează eșecul ca pe o oportunitate de a învăţa mai mult.
Citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/social/educatie/imbratisand-chiar-si-esecul-care-ne-bantuie.html
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
