DEVOTIONALE

Femeia este puternică prin atitudine, dragoste şi cuvânt

NOTĂ: Din motive de confidențialitate și pentru protecția identității mamei și a copilului, au fost folosite poză și nume convenționale.
În fiecare an, la data de 13 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Copiilor Orfani. La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor în Republica Moldova a constituit 559,7 mii sau aproape fiecare a cincea persoană era în vârstă de până la 18 ani.

Potrivit celor mai recente date din Registrul de stat al adopției, 505 copii din Republica Moldova au, în acest moment, statut de copil adoptabil. În urma unor cercetări, experții în domeniu menționează că printre cauzele abandonării copiilor se regăsesc: lipsa resurselor financiare, sarcina nedorită sau decăderea din drepturile părintești.
În acest context, dorim să vă prezentăm istoria unei femei care a oferit a două șansă unei fetițe care nu avea să cunoască ce este viața.

„O femeie puternică știe cum să administreze bine toate lucrurile, veghează asupra celor ce se întâmplă în casa ei, are grijă de familie și întotdeauna găsește suficientă tărie în sine pentru a depăși greutățile vieții.”

Bunătatea ei inspiră, dragostea ei îți dă curaj, ea este deosebită prin puterea de a spune ”nu” încercărilor și obstacolelor care au intervenit în viața ei.

Elena și soțul ei, Alexandru, au crescut și au educat trei copii, pe care i-au petrecut deja pe calea vieții, iar acum se bucură de prezența celor șase nepoți, care îi însuflețesc ori de câte ori le calcă pragul. Elena a activat în domeniul construcției mai mult de 15 ani, iar în prezent stă acasă. Soţul ei lucrează tractorist cu tura câte o lună, timp în care ea trebuie să reușească cu lucrul casnic și să preia și responsabilitățile soțului pe deasupra.

--

O nouă pagină a vieții

Anul 2011 a fost un an de cotitură în viața familiei lor. Împreună cu soţul ei, au decis s-o adopte pe Nicoleta.

”S-a întâmplat că una din prietenele fiicei noastre era însărcinată, dar nu-și dorea copilul. Când am auzit despre acest lucru, am sfătuit-o să ducă sarcina până la termen, iar noi vom adopta copilul după aceea.”

Și așa a fost. Imediat după nașterea Nicoletei, Elena și Alexandru au făcut toate actele necesare pentru adopție. Nu a fost ușor, dar dorința de a oferi o nouă șansă la viață le-a dat puteri să meargă până la capăt. Au fost deschise multe uși, au fost duse multe discuții, dar o cauză nobilă întotdeauna cere timp și investiții. Este al nouălea an deja de când Nicoleta se bucură de protecția și căldura unei familii iubitoare, iar odată cu venirea ei în familie, viața lor a căpătat un nou înțeles.

--

Ușa casei lor este și ușa inimii

Pe cât de larg ne-au deschis ușa casei, pe atât de mult și inima. Când am ajuns acasă la ei, doi ochi mici și curioși ne-au întâmpinat în pragul ușii. Aceasta era Nicoleta. Cu toate că nu ne cunoștea, avea un zâmbet de bun venit pe fața ei și o bucurie sinceră de a avea oaspeți în casă.

Chiar de la bun început, ne-am simțit în largul nostru. Am întâlnit o femeie puternică care a decis să ofere dreptul la viață unui copil care nu cunoștea ce este viața încă, o soție care împărtășește toate responsabilitățile soțului ei, o mamă înțeleaptă și o bunică iubitoare. Ea știe cum să combine învățătura cu jocul, mustrarea cu dragostea și cum să mențină un echilibru în relații.
Fiind întrebată cum ar descrie calitățile mamei ei, Nicoleta a spus:

”Frumoasă, minunată, veselă, fericită, grijulie, bună și iubitoare”, apoi a mai adăugat: ”Îi mulțumesc pentru că m-a crescut și m-a educat, îi sunt recunoscătoare pentru grija și dragostea ei față de mine.”

Dragostea și cuvântul o fac o femeie puternică

citeste mai mult https://moldovacrestina.md/femeie-puternica-dragoste-atitudine/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura