DEVOTIONALE

Lucruri bune din anul 2021 – de Nicolae.Geantă

În ciuda atâtor bariere întâlnite am alergat mereu înainte. Uneori nu te urmează mulți. Dar aceia care ți se alătură sunt câștig uriaș pentru Rai. Cei ce aleargă cu tine îți cresc pofta de maraton: nu ești singur!

Am trecut prin boli, dar am biruit. Și am învățat că omul nu e bolnav fiindcă e păcătos. Uneori se îmbolnăvește pentru că nu prețuiește sănătatea. Poți fi istovit și de ascultare! Și da, din când în când e nevoie ca în psalmi: de oprire!

M-am resetat la rugăciune. Am început să învăț că doar cu ea deschidem Cerul. Apoi vedem viața și semenii cu alți ochi. Dar și pe Dumnezeu în altă dimensiune. E atât de măreț!

Am rămas să lupt acolo unde alții au abandonat. Fericirea e pentru oameni încăpățânați. Pentru oamenii care nu renunță ușor la alți oameni! Și mai ales la principii, la libertate…Am avut putere să iert! În nicio relație nu e numai soare, dar dacă deschizi o umbrelă poți supraviețui în furtună și tu și cel de lângă tine. Dar ca să iert mereu m-am uitat în trecut. Când te uiți în trecutul tău te apucă rușinea. Suportă, că și tu ai fost suportat!

Am găsit bucurie să trăiesc printre românii foarte săraci. Am oferit bucățele de pâine. Am primit iubire. Iubirea e fericită când oferă iubire. Am găsit prieteni. Prietenii nu zic „ai grijă de tine!”. Ei „au grijă de tine”.

Am avut interdicții și oportunități. Am lucrat online dar am câștigat suficientă pâine. Nu am avut nicio vacanță dar am stat mai mult alături de familie. Nu am mai intrat în mall, în restaurante, în magazine de fashion. Dar am economisit o grămadă bani cheltuiți altfel degeaba. Am purtat mască dar nu mi-a putut astupa nimeni gura!

Am avut un snop binecuvântări în 2021! Dar cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în acest an este că Dumnezeu nu m-a abandonat nicio clipă!

Nicolae.Geantă

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: