DEVOTIONALEEDITORIALE

Strigătul celui fără glas

Mă gândesc că istorisirea cu Zaharia (din Luca 1) creează și azi multă frământare pentru o societate ca cea în care trăim, în care interzicerea drepturilor cuiva poate avea consecințe grave pentru cel care își permite să facă asta. În societatea noastră inclusiv îngerii pot fi pasibili de a fi trași la răspundere pentru acțiunile vreunuia împotriva vreunui om. „Cum adică să-l amuțească îngerul!?”, „Cum adică să-i ia acest drept!?”, „Cum se poate ca cel care era așteptat să vorbească poporului ca parte a slujbei lui, să-i fie luată vocea într-un astfel de moment important!?”, „Cum se poate să faci una ca asta unui bătrânel!?”. Toate acestea sunt câteva din întrebările și mirările venite din gândirea multora din vremurile acestea cu privire la vremurile de atunci.
Zaharia era așteptat de norod. Era așteptat ca unul care urma să vină să le spună cuvintele Legii Domnului. Era așteptat să slujească oamenilor, aceasta era slujirea lui. Oare nu putea Dumnezeu să-i dea un alt semn? (asta-i din nou întrebarea minții noastre contemporane) De ce tocmai acesta? Observațiile lui erau pertinente, logice, umane… poate chiar asta a fost și problema cu ele!? Pentru că toate acele lucruri (că este înaintat în vârstă și nevasta lui la fel) erau valabile și când el de fapt se ruga pentru un copil (1:13). Interesant că Zaharia își pierde glasul tocmai când putea să strige în gura mare: „Domnul mi-a ascultat rugăciunea, o să am un copil!”
Zaharia a trebuit probabil să învețe că tot ceea ce este nevoie ca lucrurile să se întâmple în lumea vizibilă este să stai de vorbă cu lumea nevizibilă ochiului uman, în care este Dumnezeu. De aceea glasului lui a fost auzit pentru ultima dată (pentru o vreme desigur) doar de lumea invizibilă și n-a mai fost auzit de către cei din lumea vizibilă. Și noi trebuie să învățăm această lecție. Cine ne aude nouă glasul mai des: Dumnezeu sau cei din jurul nostru. Cu siguranță că cei din jur trebuie să ne audă glasul, cu atât mai mult că suntem chemați să fim martori ai Lui, dar înainte de toate trebuie ca Cerul să ne audă glasul.
Zaharia a trebuit probabil să învețe pe de altă parte că înaintea Celui care ne-a dat glas, singura glăsuire trebuie să includă glorificarea și nu explicarea. Dacă Dumnezeu trebuie să ne explice, „de ce”, „unde”, „ce” și „cum” păi atunci ce-ar fi să rămânem muți să-L ascultăm ce are de spus. Și aceasta este o lecție de învățat pentru noi, azi, când ne găsim vorbind și dând sfaturi peste tot. Noi știm cum îi cu aia și cu cealaltă, noi știm cu pandemia cum e, cu sfârșitul lumii, cu cip-ul etc. Noi le știm pe toate!
Înaintea Creatorului ar fi bine să știm ce să vorbim, iar singurele cuvinte care trebuie să ne iasă pe gură să fie: Te glorific și-Ți mulțumesc. Atât

SURSA https://betania.ro/strigatul-celui-fara-glas/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=strigatul-celui-fara-glas

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: