DEVOTIONALE

Devoțional | Duhul rugăciunii

tunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune… (Zaharia 12:10)

Conform versetului de astăzi, Duhul Sfânt este Duhul rugăciunii. Duhul Sfânt ne dă dorința de a ne ruga; acesta este unul dintre modurile în care El ne vorbește. Este posibil să nu ne dăm seama cât de des ne călăuzește înspre rugăciune, de exemplu, când ni se pare că pur și simplu, avem o anumită persoană sau situație în mintea noastră. A învăța să recunoaștem când Dumnezeu ne cere să ne rugăm necesită timp și este o lecție pe care cu siguranță și eu a trebuit să o învăț prin practică.

Într-o zi de luni, am început să mă gândesc la un pastor pe care îl cunosc. În următoarele trei zile, acesta mi-a venit în minte în mod repetat. Miercuri, am văzut-o pe secretara lui la o întâlnire de afaceri și am întrebat-o ce mai face. Am aflat că pastorul fusese bolnav în acea săptămână, plus că aflase că tatăl său fusese diagnosticat cu cancer care se răspândea în tot corpul.

Mi-am dat seama repede de ce pastorul fusese atât de mult pe inima mea în acea săptămână. Trebuie să recunosc că nu m-am rugat pentru el. Pur și simplu, m-am gândit la el. Desigur, mi-a părut rău că am ratat călăuzirea Duhului Sfânt, dar sunt sigură că Dumnezeu i-a folosit pe alții să se roage și să-i slujească, în timp ce eu învățam această lecție importantă despre auzirea vocii Sale.

Citeste mai mult: https://alfaomega.tv

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: