„Neașteptata întorsătură a vieţii” | Atunci când Dumnezeu zăbovește
Neașteptata întorsătură a vieţii este o confesiune care merită citită oricând, dar mai ales atunci când cititorul ajunge el însuși pe un drum de pe care au dispărut toate indicatoarele.
Autorul cărţii, pastorul David Jeremiah, explorează izbânzile și hăţișurile luptei sale cu cancerul. Recunoașterea temerilor care l-au măcinat în timpul bolii, a sentimentului de nesiguranţă, a dorinţei tăioase ca viaţa să revină pe făgașul ei sunt parte din răspunsurile pe care Jeremiah le oferă la întrebările rostite sau nerostite ale celor care au urmărit modul în care credinţa despre care a predicat o viaţă rezistă acestei crize.
În timp ce admite că a trăit sentimentele de vulnerabilitate și de nesiguranţă atât de familiare celui care simte cnutul bolii în carnea lui, preocuparea autorului este de a muta centrul de atenţie de la întrebările pe care obișnuim să le punem în ochiul furtunii („de ce asta?”, „de ce mie?” și „de ce acum?”) la încrederea că Dumnezeu lucrează totdeauna ceva în interiorul nostru în aceste „momente de ruptură”.
Practic, Neașteptata întorsătură a vieţii este un comentariu profund, tivit cu speranţă, al psalmilor biblici, dar și un demers de dezavuare a evangheliei succesului, ale cărei rădăcini se împlântă tot mai adânc în biserici. Prea adesea, creștinii sunt înclinaţi să se debaraseze de teologia adversităţii, seduși de forţa (supralicitată) a gândirii (dar și a mărturisirii) pozitive, doar că ele își devoalează micimea în vremuri de strâmtorare.
Citeste mai mult https://semneletimpului.ro




