DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Onisim Botezatu: Slujitori ai altarului, Uimiți-ne!

Mai zăboviți puțin. Uimiți-ne!

Norodul însă aștepta pe Zaharia și se mira de zăbovirea lui în Templu. Luca 1:21

Poporul era uimit de zăbovirea preotului Zaharia, iar el era uimit de revelațiilor divine. Multe slujbe/liturghii sunt făcute mecanic și în regim fast food. Parcă așa pentru leafă sau pentru a scăpa cât mai repede.

Dragi credincioși (mireni), când e vorba să venim la Templu tot timpul întârziem, iar când „se sună de ieșire” rupem ușile. Ne grăbim, ne prea grăbim. Am uitat destinația holului de la intrarea în biserică, acesta este pentru socializare, părtășie frățească, îmbrățișare, zâmbete, urări de bine. Iubiți credincioși, nu vă mai grăbiți! De fapt, unde vă grăbiți?

Zăbovim prin malluri, zăbovim la saloane de înfrumusețare, zăbovim prin piețe de mașini, prin concedii și supermarketuri, iar la biserică suntem așa grăbiți. Suntem prea grăbiți! De ce? Unde ne grăbim.

Iubiți slujitori, mai zăboviți în prezența îngerilor, mai așteptați vești de la Duhul Sfânt, mai zăboviți în citirea și înțelegerea Bibliei, în consiliere spirituală, în rugăciune de mijlocire pentru popor să atragem îndurarea lui Dumnezeu. Faceți medierea între noi și cer. Mai chemați-ne la spovedanie și mărturisire. Suntem invadați de boli și de frică, exorcizați societatea. Asta este slujba eclezială. Nu lux, nici dogme, nici slujbe obositoare, ci realitate, ajutor, viață, milă, nădejde, cer.

Uimiți-ne cu omilii/predici profetice. Nu ne mai impresionați cu emisiuni de la NASA, cu teorii conspiraționiste. Nu ne încălzește cu nimic mânuirea stângace a armelor lor. Folosiți armele noastre: rugăciune, post, Biblie, milostenie, slujire practică. Ieșiți din birouri, părăsiți periodic altarele, căutați-ne prin falimentele, decepțiile, fricile, dependendențele, depresiile noastre. Avem acută nevoie de voi! Nu ne abandonați!

Uimiți-ne cu lacrimi de compasiune, cu dreptate și milă. Veniți cu noi pe teren, căutați văduvele, îmbrățișați orfanii, salvați familiile ruinate. Faceți educație pre/postmaritală. Preveniți curvia și avorturile/ crimele, care atrag mânia lui Dumnezeu peste popoare. Spălați rușinea națiunii!

Dragi slujitori, păstori și preoți, nu ne chemați la proteste și marșuri, chemați-ne la zile de post și rugăciune că estera, la citirea Bibliei, faceți studiu biblic cu noi săptămânal că suntem analfabeți în Sfintele Scripturi, asta e cea mai mare tragedie. Ne fug mirenii spre horoscop, vrăjitorie, yoga, spre Gregorian Bivolaru cu transcendentalismul lui spasmic, oferiți-le alternativă tinerilor! Chemații înapoi cu iubire. Exircizați-i de droguri, beție, tutun, păcat, pornografie. Nu așteptați cotizațiile lor lunare dacă nu ați asumat prețul salvării fiilor risipitori din cocina de porci.

Avem acută nevoie de preoți pe profilul lui Zaharia. Care vorbesc cu Dumnezeu despre popor și cu poporul despre Dumnezeu. Vreau să fiu un astfel de preot! Vreau să uimesc pe oameni în acest modDivin.

Uimiți-ne. Nu cu basme și glume și politică. Uimiți-ne cu mesaje profetice primite de la Duhul Sfânt. Nu cu afaceri și fonduri europene, ci cu har în slujire. Nu cu clădiri impunătoare care vor arde, ci cu oameni sfinți, edificați prin Scriptură. Nu faceți jocurile politice ale sistemelor seculare, îndemnați-ne la sfințire și trăire duhovnicească.

Dezaprobați aceasta anomalie a rațiunii: nu face ce face popa, fă ce zice popa. Asta este o nebunie. A creat atâția mutanți religioși gata să ucidă. Un popă/păstor ipocrit nu are voie să deschidă gura, tot ce zice este egal cu doi bani și este spre nenorocirea lui. Chemați-i la sfințenia în care voi trăiți. Niciodată enoriașul meu nu va posti mai mult decât mine, nu va citi Biblia mai mult decât mine, eu trebuie să fiu un exemplu hristologic și veritabil pentru el, altfel aș fi un mincinos demonic ce așteaptă osânda, iar nu răsplata de la Dumnezeu. Nu vă jucați cu Hristos! El a murit pentru noi. Convinge-L că nu a murit degeaba.

Grăbiți- vă să treceți prin lume neatinși de ea și zăboviți asupra sufletelor noastre. Nu zăboviți asupra trupului și vestimentației mai mult decât asupra rănilor emoționale, spirituale, psihice. Vindecați-ne! Aveți har, aveți Biblie, aveți Duh Sfânt. Nu ne abandonați. Se va judeca Dumnezeu cu noi (slujitorii altarului) într-o zi.

Ca unii care vom da socoteală de sufletele lor, haideți să fim mai responsabili!

Așa să ne ajute DumnezeuDacă noi ne smerim, El sigur ne va ajuta.

https://onisimbotezatu

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: