DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Onisim Botezatu: Dragi pompieri vă iubim!

Distribuim multe chestii, importante sau nu pe toate siturile. Avem români care ne fac rușine națională, dar avem și oameni care ne fac cinste internațională. Spre exemplu pompierii români care au impresionat pe greci prin devotamentul și profesionalismul lor.

Felicitări fraților! Felicitări pompierilor! Pe lângă viețile pe care le salvați în țară ați reușit să impresionați poporul elen prin românismul și hărnicia voastră.

Binecuvântăm pe medici și foarte bine facem. Dar până la medic sunt ei, pompierii, care nu sunt doar niște stingători de incendii. Sunt primii la locul accidentelor, cu clești de descarcerare, cu perfuzii și atele. Tot timpul echipați. Pe noapte, ploaie, iarnă, caniculă, foc, inundații, accidente, ei sunt acolo. Pregătiți să salveze

Cu mâinile lor binecuvântate duc răniții spre autospeciale, le fac respirație gură la gură, îi resuscitează zeci de minute, intră în foc după copii, salvează oameni și animale și nu zic niciodată nu. vă puneți viața în joc de multe ori pentru a salva pe semeni. Și ei au familie, copii, părinți, visuri, sentimente. Sunt oameni. Și ce oameni!

Scenele pe care le trăiți voi sunt incredibile. Întrebam pe o doamnă de pe S.M.U.R.D. care a venit la un accident mortal petrecut în fața mea, dacă îi mai rezista inima. Mă privește drept, onest și călduros, apoi replică: ” Dumneavoastră credeți că mai am inimă?” Nu mai aveți onorabilă doamnă, pentru că ați dăruit-o semenilor în totalitate. Ați închinat-o legământului de a salva oameni. Peste 900 de decese în accidente rutiere doar anul acesta în România. Asta înseamnă oase adunate, fiare colorate(în roșu), inimi frânte, lacrimi și durere. Primii sunt ei, stimabilii pompieri, care ajung la măcel.

--

Sunteți ca niște îngeri echipați tot timpul pentru a salva vieți. Ne vom ruga mai mult pentru voi. Vă iubim, vă îmbrățișăm, vă prețuim și vă ajutăm să vă faceți liniștiți meseria fiind mai precauți pe șosele.

Cu drag pentru toți pompierii români! Un cordial VĂ IUBIM!

Onisim Botezatu

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura