STIRI EXTERNE

CANADA: Alte două biserici au fost incendiate în teritoriile autohtone

Alte două biserici au fost incendiate sâmbătă în teritoriile autohtone din vestul Canadei, aducând la patru numărul bisericilor arse de la descoperirea a o mie de morminte anonime în apropierea unor foste şcoli rezidenţiale pentru copii indigeni conduse de Biserica Catolică din Columbia Britanică, notează AFP, potrivit agerpres.  

Sâmbătă, în zorii zilei, Biserica Sf. Ann şi Biserica Chopaka, ambele situate pe teritorii autohtone din Columbia Britanică, au fost incendiate la mai puţin de o oră interval, a indicat poliţia federală.

„Ambele biserici au fost distruse”, a precizat într-un comunicat sergentul Jason Bayda de la Poliţia Regală Canadiană.

Aceste incendii au avut loc la două zile după anunţul descoperirii a peste 750 de morminte anonime pe locul unui fost internat administrat de Biserica Catolică din Marieval (vest).

Luna trecută, identificarea rămăşiţelor a 215 de copii pe terenul unei alte instituţii de acelaşi fel a provocat o undă de şoc în Canada, ilustrând calvarul suferit de decenii de copii indigeni în şcolile conduse de Biserica Catolică.

CITESTE MAI MULT

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: