DEVOTIONALEEDITORIALE

Valorile familiei

În ultima sută de ani au avut loc multe schimbări în ce priveşte valoarea familiei. Şi totuşi, noi spunem că familia este cel mai important lucru în viaţa noastră. Da, familia este cu noi de la naştere până la moarte. Familia are multe roluri în viaţa socială: prin felul cum sunt crescuţi copiii, prin felul cum ei primesc educaţie, şi aceasta trebuie făcută cu multă responsabilitate.

Problemele pe care societatea noastră le întâmpină sunt: viaţa modernă, care ne face să pierdem gustul unei vieţi în comunitate. În ultimii 20-30 de ani împrejurările vieţii s-au schimbat în aşa fel încât etica de multe ori nu mai este sub semnul întrebării şi nici normele de a trăi viaţa de familie nu sunt valorificate; ele se schimbă încontinuu. Tot ceea ce ne înconjoară îi încurajează pe tineri să-şi pună semne de întrebare cu privire la ceea ce era o valoare şi o tradiţie sănătoasă în viaţa familială.

Într-o lume plină de entuziasm şi creştere, unde există o dezvoltare care duce la aşteptări, viaţa merge repede, mass media a adus cu ea şi problemele ei, şi de aceea, fiecare din noi trebuie să fie încontinuu la curent cu ce se întâmplă şi entuziasmat de schimbările tehnologice. Acestea, de fapt, nu sunt altceva decât o lucrare împotriva comunităţii şi, dimpotrivă, ne ajută să fim tot mai individualişti. Lumea a devenit roaba serviciului, în loc să devină creativă.

Căsătoriile nu mai au aceeaşi importanţă în viaţa de familie, de multe ori serviciul ia prioritate în detrimentul copiilor, pierdem fericirea de a creşte copiii în frică şi în temere de Domnul, în situaţiile dificile ale societăţii. Din pricină că lumea este tot mai stresată, ea devine tot mai agresivă, îşi pierde simţământul dragostei, se simte extenuată. Da, trăim într-o lume în care toţi sunt frustraţi, nemulţumiţi şi ultimul lucru la care se gândesc este că omul nu trăieşte numai cu pâine (Matei 4:4).

Copiii noştri sunt flămânzi după dragoste, după o îngrijire cu blândeţe, tandreţe şi cei mai mulţi copii, prin faptele lor, strigă părinţilor: acceptaţi-ne, purtaţi-ne de grijă. Credinţa noastră în Domnul Isus ne face să rămânem la valorile puternice ale Bibliei, cu privire la viaţa zilnică şi viaţa de familie. Singur Cuvântul lui Dumnezeu ne va da o stabilitate în viaţa noastră; el şi numai el, poate să ne dea putere să trăim în lumea aceasta fără a ne comporta ca lumea. Ea merge în drumul ei şi, acum când toată lumea este în noul mileniu, toţi parcă aşteaptă ceva nou, pentru că în ultimii o sută de ani au fost destule lupte, lacrimi, dureri şi temeri.

Noi creştinii suntem lumina lumii şi sarea pământului. Dacă însă suntem prea ocupaţi în a supravieţui în viaţa aceasta, ne vom pierde scopul şi misiunea noastră. Dacă părinţii nu mai au timp pentru familii, pentru copii, cum va învăţa lumea din jurul nostru ce înseamnă dragoste? Dacă nu suntem recunoscători şi nu arătăm dragostea lui Dumnezeu faţă de copiii noştri şi celor din jurul nostru, cum vor cunoaşte oamenii valorile lui Dumnezeu şi nu doar ale lumii, care se văd?

Atunci când înţelegem că valorile lui Dumnezeu sunt contrare valorilor lumii, care se îndreaptă spre individualism, o viaţa fără sacrificiu, care să îşi satisfacă numai instinctele, în care banii şi mulţimea averilor vorbesc mai mult decât un caracter blând şi plin de dragoste, noi trebuie să arătăm lumii că puterea nu stă în cine sunt eu şi ce fac eu, ci în Cuvântul lui Dumnezeu, care are valori total opuse lumii acesteia: dragoste, sacrificiu, dedicare, a-ţi da viaţa pentru alţii, a sluji altora. Atunci când părinţii se impun copiilor, când există comunicare, copiii se simt în siguranţă, respectă sacrificiul părinţilor, devin ascultători ca şi Samuel, sunt gata de lucrare ca şi Timotei, arătând valorile vieţii, aşa cum au fost învăţaţi de mama, tata, bunica.

Toţi aşteaptă ceva nou şi totuşi cel mai puternic, ceea ce a fost, este şi va fi, este dragostea din familie, dragoste, care porneşte din Dumnezeu şi este transmisă prin părinţi copiilor, şi care va arăta valorile importante pe care noi vrem să le transferăm copiilor noştri. Atunci când apar perioadele de criză, când copiii nu îşi găsesc identitatea şi au nevoi emoţionale, ei îşi vor regăsi stabilitatea în valoarea care au primit-o şi anume dragostea, care îi va conduce înspre o identitate în Hristos. Citeste mai mult: Moldova crestina

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: