DEVOTIONALEEDITORIALE

Devoțional | Apropierea de Domnul aduce libertate

Fie ca dorințele lui Dumnezeu să devină dorințele tale.

Eu… nu fac nimic de la Mine Însumi ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. (Ioan 8:28)

L-am întrebat pe Dumnezeu în mai multe rânduri ce voia să fac în situații specifice și El mi-a răspuns: „Fă tot ce vrei să faci.” Prima dată când L-am auzit spunând asta, mi-a fost teamă să cred că Dumnezeu îmi oferă gradul acela de libertate, dar știu acum că El ne dă tot mai multă libertate, pe măsură ce creștem și ne maturizăm spiritual.

Tot meditând la aceasta, mi-am dat seama că tot ce trebuia să fac era să mă gândesc la proprii mei copii. Când erau mici și fără experiență, am luat toate deciziile în locul lor. Pe măsură ce s-au maturizat, i-am lăsat să facă mai mult din ceea ce voiau ei. Erau în preajma noastră de mult timp și începeau să ne cunoască inimile. Acum toți copiii noștri au crescut și de cele mai multe ori, fac ceea ce vor să facă și rareori ne deranjează prin deciziile lor, pentru că ne cunosc inimile și acționează în consecință.

Când ajungem să umblăm cu Dumnezeu mai mulți ani, ajungem să-I cunoaștem inima, caracterul și voia. Dacă suntem dedicați urmăririi lor, El ne poate da o mai mare libertate, deoarece am devenit „una” cu El. Pe măsură ce creștem spiritual, dorim din ce în ce mai mult să-L onorăm pe Dumnezeu și să reflectăm inima Lui în tot ceea ce facem. Duhurile noastre devin pline de Duhul Lui, iar dorințele noastre încep să se împletească tot mai mult cu ale Sale. Citeste mai mult:

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: