Logodnicul născut într-o iesle

Două tinere discută. Una e îndrăzneață, plină de emfază, cu pieptul scos înainte,cu o mână jucăușă prin păr, ochii umbriți de gene lungi mustesc de pofte, gura i se mișcă ca o morișcă iar trupul îi este acoperit de o rochie scumpă, colorată strident. Bate arogantă din picior și își privește din când în când pantofii cu toc cui, roșii ca sângele. Cealaltă e o fată simplă, atât în vorbă cât și în port. O rochie lungă, albă, fără nicio pată îi dă o frumusețe nepământeană. Privirea ei e limpede și voioasă, părul lung îi scaldă umerii ca niște valuri în timp ce mâinile îi sunt împreunate a rugă. Pe unul dintre degete poartă un inel de aur.

Fata neastâmpărată îi studie o clipă bijuteria, apoi își înălță sprâncenele cu dispreț și spuse: ,,Auzi, Biserică, eu cred că nu ai niciun logodnic, doar te prefaci. Zi drept! Ți-ai cumpărat inelul ca să mă impresionezi, să pară că ești promisă cuiva, că va veni cineva și după amărâta de tine într-o zi și te va face a lui. Să nu rămâi și tu de căruță… Deși, la cât ești de cuminte și ștearsă, fără personalitate, fără stimă și iubire de sine, fără….,mă rog, nu ai șanse să scapi de pământul acesta, să te muți la casa ta, într-un cuvânt, să ajungi acolo unde zici că ți-e logodnicul.

Apropo, cum ai putut să accepți, (dacă El e real, deși zici că nu Îl vezi niciodată), o astfel de logodnă? Cu un bărbat invizibil care are un trecut plin de cicatrici. Cu un Om care nu a avut avere, nici măcar o piatră pe care să Își plece capul. Asta se spune despre El. În plus, istoria zice că s-a născut într-o iesle, într-un grajd. Care fată întreagă la minte ar accepta un bărbat cu așa origini?!”

Tăcere. Clipe lungi, parcă suspendate pe o sfoară de rufe, undeva în afara timpului. Și brusc Cineva deschise o fereastră pe Cer. Spre un alt veac, când copilul lui Iosif și Maria a plâns pentru prima oară în leagănul de paie. Cele două tinere priveau cum mii de îngeri cântau și se aruncau cu fața la pământ înaintea micului Prinț. ,, Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” Ecoul acestor vorbe a răsunat mult timp în întuneric după ce fereastra s-a închis. Atunci tânăra îmbrăcată în alb a rostit cu îndrăzneală: ,,Ai văzut, Lumea,Cine e Logodnicul meu?! Ai văzut că I se închină îngerii și că nu e doar un om, cum Îl numești tu?! Dumnezeul care m-a creat a vrut să Îl și iubesc și să fiu cu El, nu doar să exist aici pentru o vreme, ca un animal ghidat de instincte care nuridică ochii spre cer. Dar pentru asta trebuia plătit un preț. Cu sânge. Logodnicul meu a pecetluit legământul nostru cu sângele Lui.

El a scris povestea noastră de dragoste și ea începe cu o fecioară ascultătoare, cu un bărbat care o iubea și a susținut-o deși nu a înțeles tot ce i se întâmplă; povestea continuă cu o naștere într-un grajd, iar punctul culminant este la Crucea de pe dealul Golgotei. Nu l-așschimba pe logodnicul meu cu niciunul dintre idolii tăi: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții. El a ales să nu se nască într-un palat. Nimeni nu I-a cerut să se dezbrace de glorie. Dar a vrut să se identifice cu mine, cea săracă și neînsemnată. Dintre noi două, eu sunt cea fericită, cea iubită și cea care voi trăi veșnic!”

Și s-a făcut tăcere încă o dată. Biserica s-a întors cu spatele la Lume, lăsând-o pe aceasta să fiarbă în sucul propriu de ură și să își roadă unghiile până la carnea-i pervertită. Biserica a început apoi să cânte, în timp ce se ungea cu aur, smirnă și tămâie: ,,Maranata, vino Doamne Isuse! Duhul și Mireasa zic: vino!”

Ella Roman