Biblia, despre căsătorie și divorţ

Potrivit modelului edenic de căsătorie, un bărbat și o femeie se „unesc” (evr. dabaq) unul cu celălalt într-o relaţie maritală permanentă (Geneza 2:24).

Această „unire” presupune un legământ solemn și durabil între soţ și soţie, exprimat nu doar prin termenul dabaq, specific legămintelor, ci și prin „jurământul de legământ” făcut de Adam cu privire la Eva, avându-L pe Dumnezeu ca martor (Geneza 2:23-24).

În afara Grădinii Edenului, intenţia divină se menţine pe parcursul întregii Scripturi. Căsătoria este întemeiată ca o unire permanentă bazată pe un legământ între soţ și soţie, solemnizată printr-un jurământ de legământ (verba solemnia) între soţi, avându-L ca martor pe Însuși Dumnezeu, precum și pe oameni. Permanenţa pe care o presupune natura de legământ a căsătoriei este tiparul implicit asumat în pasajele care prezintă viaţa cuplurilor căsătorite din Vechiul Testament (VT). Există o chemare la fidelitate specifică legământului adresată atât soţilor, cât și soţiilor.

Divorţul ca denaturare a poruncii divine cu privire la permanenţă

Porunca divină dată în Eden cu privire la permanenţă în căsătorie a fost distorsionată de practica divorţului. Cele 27 de pasaje VT legate de chestiunea divorţului includ cel puţin șase expresii ebraice diferite. În ciuda numeroaselor ocurenţe ale termenilor ebraici referitori la divorţ, aspectul surprinzător este acela că Vechiul Testament nu cuprinde nicio legislaţie care să prescrie divorţul. Acesta este tolerat, admis, permis, dar niciodată poruncit, lăudat sau aprobat de legislaţia divină. În acest studiu vom urmări cu precădere pasajele care tratează problematica divorţului/recăsătoririi din naraţiunile Pentateuhului și fragmentele legislative, apoi din celelalte cărţi ale Vechiului Testament, și implicaţiile acestora pentru interpretarea pasajelor relevante din Noul Testament (NT).

Divorţul/recăsătorirea în Pentateuh

„Divorţul” patriarhal: Geneza 21:9-14. În cartea Geneza găsim un exemplu a ceea ce unii au etichetat ca „divorţ”: Avraam și Agar. Dar indiciile naratorului arată că, deși din perspectiva patriarhului, Avraam a divorţat de Agar – a izgonit-o [garash] și i-a dat drumul [shalakh] –, în ochii lui Dumnezeu nu a existat niciodată o căsătorie valabilă între ei și, deci, nu a existat într-adevăr un divorţ, ci doar dizolvarea unei relaţii nelegitime.

Recăsătorirea patriarhală: Geneza 25:1. Avraam este un prim exemplu de erou VT care s-a recăsătorit după moartea primei soţii. Acest lucru pare a fi o practică normală în vremurile biblice, în armonie cu voinţa divină.

Divorţul și recăsătorirea în Deuteronomul 24:1-4. Acest pasaj are o importanţă crucială pentru înţelegerea indicaţiilor divine cu privire la divorţ (atât în NT, cât și în VT). Iată un rezumat al principalelor observaţii cu privire la acest pasaj:

1. Deuteronomul 24:1-3 conţine descrierea condiţiilor (protasis) din această jurisprudenţă; numai versetul 4 conţine legile propriu-zise (apodosis), care îi interzic fostului soţ al femeii să o ia înapoi ca soţie. Astfel, Dumnezeu nu legiferează și nici măcar nu susţine divorţul în acest pasaj.

2. Deuteronomul 24:1 descrie (nu legiferează) motivele concrete ale divorţului în acest caz – ‘erwat dabar (lit. „goliciunea unui lucru”) –, care se referă la un tip de conduită gravă, rușinoasă și dizgraţioasă de expunere indecentă din partea soţiei, probabil asociată cu sexualitatea, dar mai puţin decât actul sexual ilicit (care ar fi primit pedeapsa cu moartea, vezi Leviticul 20:10; Deuteronomul 22:22).

3. În versetul 4, o formă gramaticală ebraică extrem de rară (Hothpael, sau pasivul reflexiv/cauzal al cuvântului tameʼ, „a pângări”) constituie un indiciu implicit că divorţul nu întrunește aprobarea divină. Când soţul divorţează de soţie, legea explică faptul că „ea a fost provocată [de primul soţ] să se pângărească [adică, să săvârșească ceea ce este echivalent cu adulterul]” atunci când a fost forţată să se recăsătorească (pentru sprijin financiar, într-o societate patriarhală). Totuși, recăsătorirea nu este pedepsită ca adulter, deoarece vina este pusă pe primul soţ, nu pe soţie. Astfel, ruperea legăturii de căsătorie din motive mai slabe decât relaţiile sexuale ilicite se dovedește a fi în afara armoniei cu voinţa divină.

4. Legea din Deuteronomul 24:4 este legată, prin terminologia și conceptele ei fundamentale, de legislaţia permanentă și universală a Leviticului 18, care era valabilă atât pentru neisraeliţi, cât și pentru israeliţi și, prin urmare, ar trebui considerată relevantă ca aplicabilitate și astăzi.

5. Scopul general al legii din Deuteronomul 24:1-4 este indicat prin plasarea sa în pasajul alcătuit de capitolele 12 la 26 (care amplifică Decalogul, trecând în ordine prin fiecare dintre cele Zece Porunci); această lege nu este plasată în secţiunea care amplifică a șaptea poruncă, după cum ne-am aștepta, ci în secţiunea care se ocupă de furt. Scopul final al acestei legi este deci să protejeze femeile, ca acestea să nu fie private de personalitatea, demnitatea și respectul de sine – pentru a-i împiedica pe bărbaţi să trateze femeile ca bunuri, ca simple proprietăţi care pot fi schimbate și apoi luate înapoi, după bunul plac.

6. Deși tolerează, dar în același timp și dezaprobă implicit inegalităţile suferite de femei din pricina împietririi inimilor bărbaţilor (Matei 19:8), această lege trimite în trecut, la idealul edenic de permanenţă în căsătorie, și în viitor, la ziua în care astfel de inegalităţi vor fi rezolvate de revenirea la modelul edenic pentru căsătorie. O astfel de zi este proclamată de Iisus în învăţătura Sa despre divorţ, așa cum vom vedea mai jos.

Divorţul/Recăsătorirea în scrierile profetice și poetice

Profeţii timpurii: Abandonul și divorţul. Două pasaje din profeţii timpurii tratează o situaţie de abandon (Judecători 14:20; 15:2; 1 Samuel 25:44). Deși unii au dedus din aceste două naraţiuni că practica divorţului din motive de abandon a fost permisă în mod nelimitat de Dumnezeu în vremurile VT, cei care au pus capăt respectivelor relaţii au fost „necredincioși”– filistenii necircumciși și, respectiv, regele Saul cel renegat. Este posibil ca acest cadru să-l fi influenţat pe Pavel în discuţia sa despre abandonul comis de către un necredincios (1 Corinteni 7:15; vezi mai jos).

citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/religie/teologie/biblie/biblia-despre-casatorie-si-divort.html