EDITORIALE

Devoțional | Urmărind cunoștința adevărată

Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. – 1 Corinteni 2:1-2

Mulți creștini suferă pentru că sunt mult prea ocupați căutând cunoașterea pământească în detrimentul Cuvântului lui Dumnezeu. În cartea prorocului Osea (4:6), Domnul a spus: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință…”

Apostolul Pavel a fost un om educat, cu bogate cunoștințe pământești. El se credea mai bun decât alții și chiar a căutat să omoare creștini, însă Dumnezeu a avut alt plan pentru Pavel. Domnul s-a descoperit lui Pavel într-un mod în care viața lui a fost schimbată pentru totdeauna.

Când el a realizat că, a căuta cunoștința pământească, nu se compară cu importanța cunoașterii spirituale, a decis să o caute doar pe cea din urmă.

La fel ca Pavel, avem nevoie să realizăm cât de important este să învățăm lucrurile spirituale. În loc de a le căuta pe cele pământești, de a ne umple mințile cu lucruri care, până la urmă, nu contează, avem nevoie să studiem, să medităm și să ne umplem mintea de Cuvântul lui Dumnezeu.

--

Vă pot spune din propria experiență că a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu îți schimbă viața. Cum l-a transformat pa Pavel în unul din cei mai puternici creștini ce a trăit pe pământ, la fel te poate transforma și pe tine, pentru a te conduce în destinul minunat pe care îl ai în Hristos.

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/13718-devotional-urmarind-cunostinta-adevarata?fbclid=IwAR1DdJus4TcuklaSFCwObup8Apoy1lXDnYsap0nlgSgZuh-bK0AvrmOfI9Y

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura