ULTIMELE STIRI

Devoțional | Găsește în Cuvânt răspunsurile și puterea de care ai nevoie

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. – Evrei 4:12

Când oameniii mă întreabă de unde să înceapă să citească Biblia, le spun că nu există un loc greșit de unde ar putea începe. Studiază orice te poate ajuta!

Când eu am început să studiez Cuvântul, nu aveam relații foarte bune, pentru că nu știam ce înseamnă dragostea. Astfel că, am hotărât să studiez acest subiect și am descoperit că dragostea este mai mult decât un sentiment „lipicios”. Este o decizie pe care o iei cu privire la cum îi vei trata pe oameni.

Studiind ce spune Biblia despre dragoste, am învățat cum să iubesc, iar mai apoi viața mea a început să se schimbe.

Indiferent care este problema cu care te lupți, poți găsi versete la acel subiect, folosind o concordanță biblică. De exemplu, dacă te lupți cu mânia sau frica, deschide concordanța biblică, localizează cuvintele și versetele corespunzătoare și vezi ce au de spus referitor la acest subiect. Roagă-L pe Duhul Sfânt să te conducă și să-ți reveleze adevărul.

Amintește-ți că, indiferent de unde începi, Cuvântul este viu, iar Dumnezeu vrea să vorbească astăzi inimii tale!

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28409 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: