Senator american somat să nu mai posteze versete biblice pe pagina sa de pe o reţea socială

Un senator american din partea statului Louisiana a declarat că nu va înceta să posteze versete din Sfânta Scriptură, după ce o organizaţie denumită Freedom From Religion Foundation (FRFF) (Fundaţia pentru Libertate Fără Religie, n. trad.) i-a cerut să şteargă astfel de postări făcute pe contul lui oficial de senator şi de a se abţine de a face astfel de postări în viitor.
„Fundaţia ‘Freedom From Religion’ mi-a cerut să nu mai împărtăşesc versete biblice cu voi. Refuz să fiu presat în a-mi anula credinţa creştină. Cererea lor este respinsă,” a postat senatorul.
FRFF i-a trimis o scrisoare senatorului pe 14 august după ce „un cetățean îngrijorat din Louisiana” i-a alertat despre acţiunile senatorului. În scrisoare se afirmă că senatorul are toată libertatea să-şi exprime religia în viaţa sa privată, însă folosirea contului său oficial de parlamentar pentru a distribui porţiuni din Scriptură ar viola Constituţia americană, care prevede separarea bisericii de stat.