EDITORIALE

Tati, cine este cel mai scump din lume, dar fără bani?

Eram pe mașină, prins cu multe treburi, probleme, opriri, porniri, iar băiețelul, Yared era în spate. Cu vocea lui curată și cu o dicție perfectă, mă întreabă: „Tati, cine este cel mai scump din lume, dar fără bani? Ia ghici” Datorită unui necaz la care eram concentrat, nu l-am auzit din prima, iar a 3-a oară îi răspund aproape evaziv: „Eu cred că Dumnezeu?” Replică: „wow tati, tu ai ‘ghicit’ din prima! Cum se poate asta?” Îi răspund: „Pentru că nu este altul mai scump decât El!” Apoi răspunde iar el: „Da, că așa m-am gândit și eu, că Dumnezeu este cel mai scump și fără bani”

Copilul are 5 ani. Probabil în mintea lui curată fraza ar fi sunat cam așa: „Tati, dacă ar fi să evaluezi cel mai scump lucru din lume, fără a lua în calcul materia, banii, ci strict valoarea în sine, care ar fi acel lucru? Fară să îți fugă mintea la bani sau că s-ar putea cumpăra. Un lucru scump prin el însuși.” Bineînțeles că în imaginea lui era Dumnezeu. Uitând pentru moment de toate problemele mi-a venit să urlu: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Luca 10:21. Dezvoltați încă de mici în copiii voștri capacitatea de a discerne între valori și non-valori.

Noi cei care „știm multe” și ne credem mari, de fapt știm atât de puține și suntem atât de mici. El este „mare și fără bani.” Valoarea Lui este incomensurabilă, este infinită, El este cel mai mare!

Isaia profețea astfel: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!” 55:1. Asta înseamnă că banii nu te ajută la nimic, dar și faptul că nu merită să îți distrugi sănătatea câștigându-i, ca mai apoi să-ți amăgești conștiința, fie și prin construirea de mănăstiri. La Hristos trebuie să vii așa cum ești tu, dar trebuie să accepți schimbarea așa cum o dorește El.

Învață de la Yared că „Dumnezeu este cel mai scump, și fără bani.” Nu are nevoie de banii tăi, deaceea nu încerca a-L impresiona. Vino fără bani, dacă nu îi ai, iar dacă îi ai tot vino. Atât bogatul, cât și săracul poate intra în grațiile divine doar prin credință asumată si împletită cu smerenie.

--

Banii sunt un rău necesar reprezentat grafic prin niște hârtii valorice, Dumnezeu este Valoarea si Adevărul însuși. Mamona ne-a crescut deformați invocând faptul că banul este dumnezeu, că doar „rezolvă orice.” Greșit! Banul nu rezolvă absolut nimic. Cel care dă sănătate, învie morții, scoate demonii din oameni, deschide ochii orbilor, urechile surzilor, este doar Dumnezeu. Și mai un amănunt, El nu cere taxă. Dacă ne-ar tăia o factură pe ‘consumabile’ ca: oxigen, sănătate, lumină, luciditate, apă, echilibru, puls am face infarct în fața zerourilor.

Dar stai liniștit, chiar dacă Dumnezeu execută cele mai scumpe operații, le face fără bani!

https://onisimbotezatu.blog/2020/09/03/tati-cine-e-cel-mai-scump-din-lume-dar-fara-bani/

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura