ULTIMELE STIRI

Devoțional – Acceptă gândurile corecte

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


… orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. – 2 Corinteni 10:5

În calitate de creștini, nu trebuie să acceptăm orice gând care ne vine în minte. În schimb, ar trebui să ne comparăm fiecare gând cu standardul Scripturii, așa cum ne spune și versetul de mai sus.

Iată un exemplu practic: dacă cineva îți rănește sentimentele, ia în acel moment decizia corectă că nu vei fi supărată pe acea persoane zile întregi. Acest lucru îi dă Satanei ocazia de a sădi amărăciune.

În schimb, respinge gândirea negativă și refuză să te sece de pace și bucurie. Întoarce-te la Dumnezeu și spune: „Tată, am nevoie de puterea Ta. Prin credință aleg să primesc harul Tău de a-i ierta pe cei care mi-au greșit sau m-au nedreptățit. Te rog să-i binecuvântezi și să mă ajuți să îmi continui viața. În Numele lui Isus, amin.”

Pe măsură ce mințile noastre sunt reînnoite cu Cuvântul lui Dumnezeu, gândirea noastră se va schimba și se va alinia cu Scriptura. Apoi, zi de zi, se vor stabili și se vor întări legăturile dumnezeiești din jurul gândurilor noastre. Aceste limite nu numai că vor respinge înșelăciunea inamicului, ci te vor ajuta să trăiești o viață mai plăcută și mai evlavioasă.

Rugăciune
Doamne, vreau să accept doar gândurile care sunt conform cu gândirea și vorbirea Ta. Avertizează-mă când diavolul îmi aduce gânduri negative, ca să fac ce spune Cuvântul Tău și orice gând să-l fac rob ascultării de Tine.

Material tradus și adaptat  cu permisiune din cartea Promises for everyday life (J.M.)

https://alfaomega.tv/joyce-meyer

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (27805 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: