Nu am sa uit niciodată ziua asta, m-am trezit din somn auzind-o pe mama plângând, am urcat alergând scările și mi-a zis: Miriam , tata nu mai este.Nu cred ca exista cuvinte sa explice ce sentimente avem acum dar un lucru e sigur, ca tata e acum cu Dumnezeu .
In ultimul an tata a alergat tot mai mult parca a simțit ca trebuie sa vestească tot mai mult evanghelia, venea acasă și spunea doar atât: sunt obosit, am obosit !
In ultimele luni ne-am adunat mai mult ca altădată in familie, am avut seri de rugăciune, am cântat “vreau lângă Dumnezeu sa fiu mereu” și ne spunea: fetelor tare ma bucur sa va am lângă mine! Cu o zi înainte sa mearga la spital Eunice l-a întrebat: tata de ce pe Moise Domnul nu l-a mai lăsat sa între in țara sfânta și el a zis: dacă ar fi intrat și ar fi murit in țara sfânta s-ar fi agățat prea mult de mormântul lui și ar fi făcut un idol, Domnul l-a chemat la timp acasă.
Domnul l-a chemat pe tata acasă la timp și a rânduit lucrurile in așa fel încât sa plece așa cum era el, un om simplu.A sfârșit alergarea pe pământ și e in cer cu Dumnezeu. Noi nu eram pregătiți , nu am fi fost niciodată dar stim ca tata era pregătit , a plecat cu o față atât de senina încât stim ca ne așteaptă in cer la poarta lui Beniamin, unde ne-a promis ca ne vom revedea!
Pe tata așa o sa mi-l amintesc mereu, cu Biblia in mana și pe picior de rugăciune!
https://www.facebook.com/miriam.candrianu
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
