ANUNTURI

Devoțional – O viață marcată de binecuvântare

Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. – Galateni 6:10

Cred că una dintre cele mai mari oportunități pe care le avem ca și creștini este să facem o diferență profundă în viața altora. De-a lungul vieții mele de slujire, Dumnezeu mi-a dat ocazia să împărtășesc învățături din Cuvântul Său cu mulți oameni care au nevoie de călăuzire.

Dar nu cred că aceasta este o ocazie specială pe care Dumnezeu a creat-o doar pentru mine. Toată lumea, chiar și tu, are abilitatea de a influența pe cineva. Când îți faci timp să îi ajuți pe alții și să investești în viața cuiva, tu înfluențezi lumea… lumea ta și a lor.

Galateni 6:10 ne spune să fim atenți să fim o binecuvântare pentru toată lumea pe care Dumnezeu o aduce în calea noastră. Suntem chemați să fim o binecuvântare și să-i zidim pe alții în credința lor, să nu ne fie frică să ajutăm și să rostim adevărul în dragoste.

Cred că Dumnezeu vrea ca noi să fim mai mult decât niște simpli spectatori în viață. El vrea ca noi să fim oameni care îi iubesc cu adevărat pe alții și care le pasă îndeajuns de mult încât să se implice în viața lor. Trebuie să-i încurajăm pe ceilalți în Numele lui Isus, pentru ca ei să crească și să ajungă la și mai mulți oameni.

--

Fie că știi sau nu, cineva se uită la tine și te privește cu admirație. Oamenii sunt influențați de modul în care trăiești și au nevoie să vadă dragostea lui Dumnezeu în acțiunile tale de zi cu zi.

Uneori vom face greșeli, iar când se întâmplă, Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru iertarea Lui, dar trebuie să ne dăm seama că de multe ori putem fi singura dovadă a existenței lui Dumnezeu pe care unii oameni o văd.

Rugăciune

--

Doamne, în fiecare zi îmi dai o nouă ocazie să ajut, să binecuvântez și să influențez pe cineva cu dragostea Ta. Vreau să trăiesc o viață care îi binecuvântează pe ceilalți, arătându-le ce înseamnă să trăiești o viață centrată pe Dumnezeu.

Material tradus și adaptat din cartea Promises for everyday life (J.M.)\

https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura