ANUNTURIArticole de Craciun

Pastor, Sorin Cigher: Ce faci de sărbători?

Care vă sunt planurile pentru sărbători? V-ați luat bilete pentru vacanță? Mergeți la părinți? Aceste întrebări ți-au fost puse, cu siguranță, sau poate chiar tu le-ai adresat cuiva. Unele răspunsuri au putut fi: mi-am planificat concediul, am de gând să vizitez rudeniile, am decis meniul pentru masa de Crăciun, avem sau suntem invitați la masă etc. Poate mâncărurile tradiționale sunt pe listă și, de asemenea, ai o listă cu invitați de onoare. Te-ai gândit la înnoirea garderobei, ai împachetat hainele vechi și le-ai trimis la nevoiași, cu siguranță ai fost mai darnic decât în alte luni ale anului. De sărbători dă bine la imagine să știe lumea că suntem filantropi. S-ar putea să îți fi făcut planuri să surprinzi plăcut, dar ți-ar plăcea și să fii surprins. Nu știu dacă te-ai gândit să mergi la biserică, dar sigur, dacă ești creștin, este o tradiție ca la Crăciun să fii prezent. Sigur, toate acestea și multe altele sunt preocupările noastre în preajma sărbătorilor. Lista ar putea continua, așa că te las pe tine să te oprești și să îți evaluezi prioritățile.

Însă dacă te-ai săturat de superficial, de golul pe care îl simți la sărbătorile ce nu au conținut, aș dori să dai răspunsuri unor întrebări diferite: Ce înseamnă Crăciun? Cine este motivul acestor sărbători? De ce avem aceste sărbători? Ce trebuie să facem la sărbători?

Sărbătoarea Crăciunului este una cu o semnificație mult mai profundă decât ce ne prezintă mass-media. Cred că ai putea, preț de câteva minute, să te gândești la această sărbătoare și cum ar trebui să te raportezi la ea!

Tendința omului este de a-și face de cap, de a merge pe cont propriu, fiindcă nu i-au plăcut niciodată interdicțiile. Curiozitatea l-a făcut să depășească linia, neținând cont de consecințele dramatice. Ce credeți că a făcut omul? A ales să vadă ce este dincolo de ușa interzisă! De atunci, omul, din curiozitate, vrea să vadă ce i se întâmplă dacă încearcă…, dacă face un mic pas în zona nonconformistă și tot așa, omul riscă și se simte dezamăgit pentru că experimentează gustul amar al alegerilor greșite. A ales și apoi a cules sâmburii amari ai izolării, ai singurătății, ai frustrărilor, ai golului interior. Acolo, în singurătate și în dezamăgire, primește o veste bună. I se întinde un braț, i se oferă o oportunitate pe care nu trebuie să o rateze. E vestea transmisă cu multă vreme înainte. Într-o zi ca aceasta pe care dorim să o sărbătorim noi, s-a împlinit această promisiune.

Crăciunul pe care îl sărbătorim este recunoașterea venirii pe lume a Celui care ne-a adus Vestea Bună. S-a născut printr-o fecioară, într-un mod suveran, a venit pentru noi, pentru ca să ne răscumpere, să ne ofere ceea ce ne lipsea, adică ne lipsea legătura cu Dumnezeu. La Crăciun sărbătorim venirea pe pământ a Celui care este Fiu de Dumnezeu. El este motivul sărbătorii. El trebuie să rămână în centrul frumoasei sărbători și nu altceva și nici altcineva. El a venit la noi, a venit pentru noi, a venit să locuiască pe strada noastra, în casa noastră, cu noi. Nu este o veste minunată? Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul…

El s-a oferit să vină, a venit, oare va rămâne singur de sărbători? Tu ai alte preocupări când se sărbătorește ziua Lui de naștere? Cum te-ai simți tu, dacă cei care te-ar vizita te-ar ignora în toată perioada șederii? Nu-i așa că în centrul sărbătorii trebuie să rămână sărbătoritul?

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este în centrul sărbătorii. Este sărbătoarea Lui! Toate binecuvântările numărate la Ziua Recunoștinței sunt un bonus, un surplus din partea Lui. El nu este obligat să ne dea, dar o face pentru că ne iubește! Nu avem drepturi, așa cum pretindem, pentru că le-am pierdut în grădina Edenului. Acolo am avut dreptul să rămânem pentru veșnicie cu El, fără probleme, fără necazuri, fără riduri și boli…, dar am ales să facem din dreptul nostru cea mai mare dezamăgire a vieții.

Vestea acestei sărbători este că Fiul lui Dumnezeu ne repune în drepturi doar dacă înțelegem cine este El, ce facem cu El, cum Îl primim și acceptăm.

Ar fi o dezamăgire dacă în sărbătorile acestea preocupările tale vor fi să te bucuri fără El și să Îl ignori. Eu nu vreau să-L sfidez, nu vreau să Îl consider de mâna a doua, nu vreau să Îl înlocuiesc cu altcineva sau cu altceva. Vreau să mă închin Lui precum au făcut-o magii, vreau să mă bucur la fel ca ciobanii, doresc să pun la inimă tot ce aflu despre El, așa cum au făcut-o părinții și să preamăresc venirea Sa în lume, cu corul îngerilor.

Fă din aceste sărbători, cu adevărat sărbători! Să fie sărbătorit Cel care a inventat sărbătoarea! Vei descoperi atâta frumusețe și semnificație, încât nu te vei opri după 25 decembrie, ci vei continua în fiecare zi, pentru ca în viața ta, în casa ta, în familia ta să fie o continuă sărbătoare. Da, se poate să ai sărbători fericite…, nu doar o sărbătoare fericită!

Îți doresc sărbători în care să experimentezi adevărata fericire, care vine din El!

 

pastor, Sorin Cigher (Sibiu)

12.12.2019

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: