Bărbatul și femeia sunt la fel de importanți, au valoare egală în fața lui Dumnezeu. Nu există în Scriptură niciun verset care să spună că bărbatul ar fi superior femeii. Înaintea lui Dumnezeu, amândoi au aceeași valoare, Hristos a plătit același preț atât pentru mântuirea bărbatului, cât și a femeii. Aşadar, soţul şi soţia sunt egali în fața lui Dumnezeu.
Totuși, în cadrul familiei, Dumnezeu a îngăduit ca bărbatul și femeia să aibă roluri diferite. Dacă nu înțelegem de la început acest aspect al diferenței rolurilor în familie, familia poate să se ruineze. Dumnezeu a dat niște legi, porunci, pe care dacă nu le respectăm, nu vom avea sorți de izbândă.
Care este rolul soțului?
În Efeseni 5:21-33, ni se spune că bărbatul este capul soției, după cum Hristos e capul Bisericii. De aceea, trebuie să învățăm de la Hristos ce înseamnă să fii cap. Dacă Hristos Şi-a câștigat acest drept și rol de cap al Bisericii, ar trebui să luăm modelul Lui, ca bărbați, și să vedem cum putem deveni cap al familiei, obținând respectul soției noastre pentru această calitate.
În Scriptură, acest concept de cap vizează câteva aspecte practice. În primul rând, noţiunea de cap se referă la autoritate. Ce înseamnă însă autoritatea? Autoritatea este puterea de a acționa în numele unei persoane superioare. Cel în cauză nu are autoritate în sine, ci ea i-a fost delegată, astfel că acum are dreptul să acționeze în numele unei persoane superioare care i-a dat această autoritate.
Hristos, de altfel, făcea la fel. El spunea: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”. Hristos recunoștea această dependență de Tatăl Său, Cel ce I-a dat autoritatea. Prin urmare, și bărbații trebuie să recunoască faptul că autoritatea nu este a lor, ci a Celui ce le-a dat-o, și că nu au voie să abuzeze de autoritate. Fac această menţiune ca un aviz pentru cei care cred că bărbatul trebuie să își impună punctul de vedere, iar dacă nu reușește, e îndreptăţit chiar să-și pedepsească soția sau să abuzeze de ea fizic. Acest model este anti-biblic; el contravine voii lui Dumnezeu. Hristos nu a abuzat niciodată de autoritatea Lui; El spunea doar ce Îl auzea pe Tatăl spunând, făcea doar ce îi spunea Tatăl să facă. Prin urmare, și noi, ca soți, trebuie să acționăm numai în conformitate cu autoritatea delegată nouă de Dumnezeu.
În al doilea rând, ideea de cap se referă la responsabilitate. Nu poți să spui că ai autoritate dacă nu ai și responsabilitate. De altfel, responsabilitatea este direct proporțională cu autoritatea cu care am fost învestiți. Ce înseamnă aceasta? Atunci când ești responsabil, trebuie să dai socoteală în fața persoanei care ți-a delegat autoritatea pe care o exerciţi.
De exemplu, dacă ești angajat la o firmă și patronul tău îți spune: „Du-te și fă lucrul acesta”, adică te împuternicește și îți dă autoritate, dar tu faci altceva decât ți-a spus patronul tău, nu vei da oare socoteală în fața patronului sau nu îți vei putea pierde chiar locul de muncă? Tot așa, dacă Dumnezeu a dat bărbatului această autoritate delegată, fiți siguri că El îi va trage la socoteală pe bărbați cu privire la felul în care exercită această autoritate: cu responsabilitate sau în mod iresponsabil.
Observăm că şi Isus a procedat așa. În Ioan 17:6-8, vedem cum Hristos dă socoteală în fața lui Dumnezeu de autoritatea cu care a fost învestit: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” Hristos recunoaște că I S-a dat o slujbă, pe care a dus-o la bun sfârșit urmând întru totul cuvintele Tatălui, în așa fel încât ucenicii au înțeles că El venea de la Dumnezeu.
Și bărbații ar trebui să urmeze modelul acesta, pentru ca în ziua judecății, când vor da socoteală de această autoritate, să poată spune aidoma lui Hristos: „Doamne, am făcut cunoscut numele Tău soției pe care mi-ai dat-o în lume. În așa fel am predicat Evanghelia și m-am purtat în fața ei, încât ea a cunoscut și a primit Cuvântul Tău, și a recunoscut că tot ce sunt eu e un dar pentru ea, și că Tu m-ai trimis în viața ei”.
În al treilea rând, acest concept de cap se referă și la slujire. Nu poți să spui că ești autoritate responsabilă fără a sluji. Dacă ești patron și ai autoritate maximă în firma ta, ești și responsabil pentru ea. Dar dacă vezi că firma merge anapoda și nu faci nimic, înseamnă că nu ai înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii patron. Cel care conduce firma se simte cel mai obligat să intervină atunci când ceva nu merge bine. La fel și bărbatul, atunci când ceva nu merge cum ar trebui, are obligaţia să intervină, dar nu poruncind soției, pentru că Isus, modelul nostru, nu a făcut așa. În Matei 20:26-28 citim următoarele: „Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru… Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Prin urmare, bărbații trebuie să învețe de la Hristos să îşi exercite autoritatea slujind. Dacă vrei să fii cap în familie, trebuie să fii slujitorul soției tale, până la sacrificiu. În momentul în care învață să slujească soției şi copiilor lor, prin exemplul personal și nu prin porunci date de sus, bărbații vor câștiga respectul și supunerea soțiilor. Dar această supunere se câștigă cu ajutorul dragostei jertfitoare, slujitoare și responsabile, având ca suport autoritatea delegată de Dumnezeu.
În concluzie, rolul soțului este de a da o direcție spirituală familiei, de a se asigura că familia pășește pe urmele lui Hristos, mergând el însuși în „capul turmei” familiei sale. Pentru aceasta, el trebuie să înțeleagă modelul lui Hristos ca să îl poată imita și să nu uite că autoritatea delegată nu se impune, ci se câștigă prin slujire și jertfire de sine.
Care este rolul soției?
Pasajele biblice referitoare la rolul soției accentuează faptul că ea este dată bărbatului ei ca „ajutor potrivit”. În 1 Corinteni 11:1-16, pasaj ce vorbește despre autoritate în cadrul contextului închinării publice, despre soţie se menţionează că ea trebuie să se supună soțului pentru că el este capul ei. Dar, oricât de mult și-ar dori un soţ lucrul acesta, din diverse motive, nu întotdeauna are o astfel de soție. Uneori soțiile au repulsie față de cuvântul supunere, pentru că sensul lui a fost adesea exagerat și înțeles greșit. Multe soții cred că a fi supusă înseamnă a fi un fel de sclavă a bărbatului, care trebuie să facă tot ce îi spune soţul ei, fără să gândească și să riposteze.
Supunerea scripturală nu se referă la a asculta ca un rob de stăpân, din obligaţie. La fel cum Biserica se supune de bunăvoie lui Hristos, tot așa o soție creștină va alege să se supună de bunăvoie soțului ei, înțelegând că numai supunându-se ca ajutor potrivit vor reuşi să îşi zidească împreună casa.
De altfel, în familie nu există două entități separate, ci soţii alcătuiesc „un singur trup” (Gen. 2:24). Atunci când luptăm unul împotriva celuilalt, e ca și cum ne-am lovi singuri. Imaginea familiei seamănă cu cea a unei armate, ce funcționează după niște reguli. Chiar dacă fiecare dintre cei înrolaţi în ea are propria valoare, funcțiile lor diferă. Când fiecare îşi îndeplineşte rolul specific, armata câștigă lupta. Tot așa, în familie noi avem roluri diferite chiar dacă avem valoare egală, iar când cei doi lucrează împreună ca o echipă, familia are sorți de izbândă.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
