Am devenit mult prea familiarizați cu evenimentele și fenomenele cumplite din ultima vreme. Această obișnuință ne împietrește uneori inimile; resemnarea devine evidentă și parcă nimic nu ne mai poate lua prin surprindere. Războiul, pentru că se poartă departe de noi, pare să nu ne afecteze direct. În sinea noastră, ne șoptim ușurați: „Ce bine că nu e la noi…”. Privim știrile și privim cum nenorocirile se derulează una după alta, de parca ar fi doar o parte firească a cotidianului. Am ajuns, paradoxal, să mai fim surprinși doar atunci când lipseste senzaționalul.
Furtunile devastatoare sunt și ele tot mai prezente. Însă, dacă urgia nu lovește în ograda noastră, parcă durerea nu ne atinge atât de profund. Incendiile care mistuie țările vecine au lăsat în urmă pagube uriașe, dar, dacă printre cei afectați nu se află o rudă de-a noastră, trecem mai departe peste știre, considerând că nu ne privește. Cei mai sensibili dintre noi scapă, poate, un oftat: „Săracii de ei…”. Și uite așa, toate trec pe lângă noi. Viața își urmează cursul, cu zile bune și cu zile mai puțin plăcute.
De cele mai multe ori, alegem să ne vedem doar de pătrățica noastră. Nu vrem ca zona de confort să ne fie deranjată sub nicio formă. Ne urmărim propriile interese și, la sfârșitul zilei, punem capul pe pernă mulțumiți că a mai trecut o zi plină de realizări.
A fi realist nu înseamnă slăbiciune, ci, dimpotrivă, este dovada unei maturități profunde. Însă a fi empatic atunci când cel de lângă tine suferă este însăși dovada umanității și a solidarității noastre. A fi prezent acolo unde este nevoie de tine înseamnă, cu adevărat, să fii om. A întinde o mână caldă spre cel care suferă înseamnă să fii acel samaritean milos, atât de prețuit de Mântuitorul. A-ți pleca genunchii în rugăciune pentru cei aflați în suferință înseamnă să simți, prin Duhul, durerea unui suflet aflat la sute de kilometri distanță.
Nu este nici prea mult și nici prea greu să rămânem oameni lângă cei care strigă după ajutor. La rândul nostru, știm cât de bine ne pică atunci când cineva ne este alături la greu. De aceea, să nu încetăm niciodată să fim oameni! Să nu obosim întinzând mâna spre cel care are cu adevărat nevoie de noi și să nu trecem nepăsători pe lângă semenul căzut între tâlhari.
Vremurile pe care le trăim nu sunt ușoare. Există multă frământare, nenumărate probleme și tensiuni la toate nivelurile. Totuși, ceea ce putem face este să ne înțelegem rolul și menirea pe acest pământ: să nu întoarcem spatele celui aflat în necaz. De la Cel care a dovedit ce înseamnă să fii Om – de la Domnul Isus Hristos – avem totul de învățat. Dacă Îi vom lua învățăturile în serios, nu vom da greș și nu vom falimenta spiritual niciodată. Vom experimenta, trăind-o pe propria piele, realitatea spuselor Sale: „Este mai ferice să dai decât să primești”.
Să oferim lumii ceea ce noi înșine am primit de Sus. Să fim exact ceea ce am fost creați și chemați să fim. În ciuda suferințelor și a problemelor personale cu care ne confruntăm fiecare, să nu obosim și să nu încetăm să rămânem oameni
Cigher Sorin, 20 august 2026, Sibiu
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
