Înainte de Revoluție, Biserica a încercat oarecum să se protejeze de toate influențele mai puțin pozitive care veneau din contextul de atunci. Și mare parte a modului în care creștinii își exprimau credința avea de-a face cu ce se întâmpla în interiorul zidurilor bisericii. Nu cred că asta ar trebui să se întâmple în mod normal cu un creștin.
Odată ce ai înțeles despre ce e vorba, odată ce ai îmbrățișat valorile lui Dumnezeu și înțelegi ce așteaptă de la tine, e normal să trăiești valorile și convingerile respective acolo unde ești, în fiecare zi. Majoritatea din noi petrecem cel mai mult timp la școală, la servici, în cadrul familiei și probabil cel mai puțin timp la biserică.
Dumnezeu se așteaptă să folosim darurile sau competențele pe care le avem acolo unde suntem, nu doar în biserică. Oricare dintre credincioși poate face ceva pentru Dumnezeu chiar dacă nu face acel lucru în cadrul bisericii. Sigur, biserica nu poate funcționa fără aportul și voluntariatul fiecăruia dintre noi, dar Dumnezeu se așteaptă ca fiecare dintre noi să ne exercităm abilitățile și darurile în contextele în care suntem. Asta ar trebui să fie norma.
Dacă ne gândim la ce a spus Domnul Isus, fiecare dintre noi suntem invitați să fim sare și lumină. Cum poți să aduci mai mult gust, cum poți să sărezi atunci când toată lumea are la el o solniță? Venim duminică dimineața la biserică și încercăm să turnăm sare unii pe alții, dar nu se mai simte o solniță în plus sau în minus când vine vorba de gust. Dar dacă solnița pe care o avem fiecare o folosim în contextele în care suntem de luni până sâmbătă, totul are sens.
Ce rost are să știm multe lucruri despre Dumnezeu și să ne culcăm în fiecare seară liniștiți că dacă se întâmplă ceva cu noi, o să ajungem să ne întâlnim cu Dumnezeu, știind că majoritatea oamenilor din contextele în care ne învârtim habar n-au ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge să moară? Și atunci, adevărurile pe care noi le avem ar trebui promovate și explicate, ar trebui ajutați oamenii cu care interacționăm să înțeleagă aceste lucruri.
Am foarte mulți prieteni care, de-a lungul timpului, și-au pus întrebarea dacă ceea ce fac ei de luni până sâmbătă seara poate fi considerat ca ceva spiritual, ca o „lucrare pentru Dumnezeu”, cum spunem în biserică. Și într-un final, majoritatea au înțeles că locul unde ei ar trebui să facă „misiune”, cum spun creștinii, este acolo unde ei profesează, unde își petrec cea mai mare parte a timpului lor. Și ceea ce fac acolo poate fi considerat o lucrare spirituală la fel de importantă sau la fel de bună ca ceea ce facem în cadrul bisericii.
Acesta este rolul și mandatul nostru; unii suntem chemați să fim apostoli, alții învățători, alții pastori, alții evangheliști și așa mai departe. Fiecare dintre noi avem un rol și un dar, care nu trebuie exprimat sau folosit doar în interiorul zidurilor bisericii. Ceea ce spun nu pune lucrarea „spirituală” mai prejos sau mai sus. Ci ceea ce spun e că e la fel de important să-ți trăiești creștinismul de luni până duminică ca ceea ce face un pastor sau cineva angajat în biserică.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
