Libertatea religioasă s-ar putea prăbuşi în Hong Kong dacă China va avea câştig de cauză

Lumea întreagă urmărește în timp ce un număr record de locuitori din Hong Kong umplu străzile protestând împotriva invadării de către China a modului lor de viață. În timp ce titlurile de la știri s-au concentrat, în mod corect, pe apărarea a libertăților civile a locuitorilor acestui arhipelag, comunitatea credincioşilor ar trebui să fie deosebit de îngrijorată cu privire la viitorul libertăților religioase din Hong Kong.
Izbucnite din cauza unui proiect de lege de extrădare care ar oferi Chinei continentale putere nelimitată pentru extrădarea celor care locuiesc în Hong Kong, protestele pașnice s-au intensificat încet începând cu aprilie. În această vară, rândurile lor s-au umflat, ajungând la milioane de demonstranţi. Recent, manifestanții au devenit din ce în ce mai disperați, închizând cel de-al optulea aeroport cel mai aglomerat din lume timp de două nopți la rând în timp ce China pare determinată să înfrângă rezistența protestatarilor.
„Fără clemență sau milă” pentru protestatari
În baza unui acord între Republica Populară Chineză (RPC) și Marea Britanie, care a condus Hong Kong-ul timp de 156 de ani până în 1997, oamenii din Hong Kong trebuiau să poată trăi liber în societatea lor capitalistă într-o paradigmă de tip „o singură țară, două sisteme”până în anul 2047. Protestatarii din Hong Kong văd proiectul de extrădare ca pe o încercare a Partidului Comunist Chinez de a pune capăt modului lor de viață și de a le suprima libertățile.
Ce se poate face în această situaţie de criză?! China se confruntă cu destinul în Hong Kong, America și alte democrații se confruntă cu o alegere.
citeste mai mult: https://www.stiricrestine.ro/2019/08/30/libertatea-religioasa-s-ar-putea-prabusi-in-hong-kong-daca-china-va-avea-castig-de-cauza/





