Și eu l-am cunoscut pe Marian Ciocan, mă întâlneam mereu cu el pe holurile Institutului Teologic, era un frate calm, înțelept, plin de zâmbet și de blândețe. Se ridică o întrebare: “De ce așa devreme?” Aceeași întrebare și-a pus-o Biserica Primară când cel mai zelos diacon al ei, tânărul care închidea gura iudeilor cu înțelepciunea lui, a fost ucis cu pietre. A plecat privindu-L pe Isus stând la dreapta Tatălui.
Poate că unii s-ar fi întrebat: “De ce Isus nu L-a apărat de pietre, de ce Isus nu L-a mai lăsat pe pământ?” Dar Biserica nu s-a lăsat clintită de astfel de întrebări nici când Apostolul Iacov a fost ucis de sabia lui Irod. A acceptat voia și planul Lui Dumnezeu, i-a plâns, i-a regretat, însă nu s-a lăsat desnădăjduită. Desnădejdea nu ne caracterizează.
Cu siguranță noi și familia lui Marian suntem profund îndurerați, ne rugăm pentru familia lui, iar marea Biserica a lui Cristos o va mângâia și îi va purta poverile în continuare. Însă cu toții știm că pentru noi, moartea nu e o tragedie cum o numesc ziarele, ci, așa cum spunea Apostolul Pavel, este un câștig. Nu se poate ca cei care propovăduiesc frumusețe Cerului și a întâlnirii cu Cristos să fie îngroziți de moarte și clătinați de ea.
Marian s-a dus să-L întâlnească pe Cel pe care L-a slujit. El a fost chemat ca și Ștefan, mai devreme. De ce? Doar Cel ce L-a chemat o știe. Noi rămânem aici un pic mai mult pentru a le spune altora despre această măreață întâlnire cu Dumnezeu de care Marian a avut parte deja. Totul va trece ca un abur și ne vom revedea cu fratele nostru pe care cu toții l-am iubit și îndrăgit.
Moarte, ai fost învinsă, iar Marian nu a fost înghițit de tine, ci de viața veșnică alături de Cristos!
Cu prețuire,
Toni Berbece
https://www.facebook.com/100001143847506/posts/2294772523904187?s=100002709827569&sfns=mo
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
