EDITORIALE

Peter Costea: Revoluția sexuală cauzează boli mintale

Scriu relativ des despre revoluția sexuală, deoarece pe moment ea este inamicul numărul unu al credinței și al Creștinismului. Practic vorbind, această revoluție s-a extins până în cele mai îndepărtate și ascunse colțuri ale Pământului. Ea afectează totul și mai nimic nu a mai rămas care să nu fie influențat de ea.

Această revoluție e promovată de secularism și instituțiile lui ca fiind ceva de dorit, la toate nivelele și în special de mass-media, sistemul de învățământ, tribunale și alte pârghii politice și sociale. E promovată ca fiind ceva „cool”, care aduce fericire în viețile celor care au fost copleșiți de ea. Adevărul, însă, e că oamenii care sunt influențați de revoluția sexuală sunt victimele ei și cei mai nefericiți oameni din lume. Studii peste studii dovedesc lucrul acesta, dar din nefericire ele nu sunt promovate ori discutate în spațiul public.

Dacă luna iunie a fost luna paradelor revoluției sexuale în toată lumea, luna iulie e luna în care, după ce se termină petrecerile și festivalurile din iunie, sunt publicate studiile care dovedesc nefericirea și disperarea persoanelor care întrețin relații cu persoane de același sex.

Astăzi vă ofer un studiu publicat de University of California at San Francisco pe 14 iulie, conform căruia în SUA, 350.000 de homosexuali suferă de boli mintale și majoritatea dintre aceștia de boala Alzheimer. Studiul poate fi citit la linkul acesta: https://ucsf.app.box.com/s/5sl8nkrnlvz3f2hdj0k0jyzhpmiehvkg .
El susține, în mod specific, că „about 350.000 LGBTQ adults in the US are currently living with Alzhimer’s disease or a related disorder” („cam 350.000 de homosexuali adulți din SUA suferă de boala Alzheimer ori o boală mintală similară”).
Conform studiului, homosexualii au o pondere de 29% mai mare decât persoanele heterosexuale să se îmbolnăvească de demență și Alzheimer. Studiul a inclus 44.000 de adulți dintre care 3% s-au identificat ca fiind persoane ne-heterosexuale.
Acest procent, extrapolat la numărul de persoane ne-heterosexuale care se presupune că trăiesc în America, rezultă în aproximativ 350.000 de persoane ne-heterosexuale care suferă de demență si Alzheimer.
De ce incidența bolilor mintale este mai ridicată la persoanele ne-heterosexuale? Autorii studiului nu propun o explicație științifică, dar o atribuie depresiei și nivelului de stres mai ridicat de care aceste persoane suferă.

Același studiu confirmă, în plus, că populația ne-heterosexuală din America îmbătrânește mai rapid decât populația tradițională. Un studiu similar a fost, de asemenea, publicat și în Noua Zeelandă, tot în iulie, care confirmă că și în Noua Zeelandă, la fel ca în Statele Unite, populația homosexuală îmbătrânește mai rapid și că incidența bolilor mintale e mult mai ridicată la populația ne-heterosexuală neo zeelandeză decât la cea tradițională.

--

Rugăminte: datorita naturii sensibile, dar serioase, a subiectului de astăzi, rog pe cei care fac comentarii să folosească un limbaj adecvat și decent, care nu denigrează.

https://www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar/posts/1847156095387778?tn=K-R

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura