Costel Ghioancă: Are loc o mică „trezire socială” Ar fi cazul ca societatea să nu tacă!

Cazul din Caracal este pe prima pagină a mass-mediei. Și e normal să fie așa – ceea ce s-a întâmplat a răscolit sufletele noastre și societatea în ansamblul ei.
Are loc o mică „trezire socială” care scoate la iveală ororile produse de corupție, incompetență, indiferență, teamă etc. În consecință, oamenii strigă după măsuri: vrem demisii, vrem cultivarea conștiinței civice, vrem dotarea cu aparatură de ultimă generație, vrem tot ce este necesar, ca astfel de tragedii să nu se mai producă! Subscriu total la această linie de gândire!
Totuși, cele de mai sus ar rezolva doar cauzele secundare ale dezastrului. Oricât de mult ne-am perfecționa sistemele de protecție socială, astfel de cazuri nu vor fi evitate, atât timp cât nu rezolvăm adevărata problemă: inima omului! De acolo vine monstruozitatea, acolo este sălașul Satanei. Din inima omului ies asemenea gânduri și fapte precum ale îndrăcitului din Caracal. Ar fi bine și de dorit ca societatea să-și dorească și o trezire spirituală! Să aprecieze atunci când se predică și se promovează Evanghelia și să susțină astfel de demersuri. Să nu se mai teamă de prozelitism și alte aberații similare. Trebuie să ne unim toți și să-L „ducem pe Hristos” în societatea românească.
Mă întreb, de ce nu vorbesc analiștii despre efectele catastrofale ale pornografiei, ale dezmățului la lumina zilei, ale paradelor perversiunii ș.a.? Toate acestea ne învață că violul poate fi plăcut, că violența fizică stimulează plăcerea sexuală, că anomalii nu mai există, că limite nu există și, mai ales, că poți scăpa fără consecințe. Inima omului este problema, iar agenda neo-marxistă dă drumul din lanț celor mai animalice pofte ale inimilor corupte de păcat!!!
Ar fi cazul ca societatea să nu tacă! Da, vrem modernizare, vrem infrastructură mai bună pentru protecție socială, vrem o trezire civică, le vrem pe toate! Dar vrem mai mult să rezolvăm problema de fond, ne dorim o trezire spirituală, vrem ca societatea să spună „nu!” păcatului și să alerge cu pocăință în brațele lui Hristos!
Costel Ghioancă
https://www.facebook.com/100001802388824/posts/2943830559020328?s=100002709827569&sfns=mo


