Când aveai nevoie de o pâine pe masă, Dumnezeu a făcut cum a făcut și ți-a dat-o. Erai la răscruci de drumuri și nu aveai nici o soluție, dar printr-o minune, Dumnezeu ți-a luminat calea pe care să mergi. Erai bolnav, ai făcut totul iar doctorii nu ți-au dat șanse. Totuși Dumnezeu te-a vindecat. Aveai nevoie ca Dumnezeu să lucreze în inima celor de lângă tine, să-i schimbe, aproape că nici tu nu mai credeai, până într-o zi când Dumnezeu a făcut minunea.
În momentul în care am trăit astfel de lucruri uluitoare vom avea puterea să spunem ca David: „Căci Domnul este un Dumnezeu mare…”.
Îl cântăm prin bisericile noastre, Îl rugăm, ne închinăm înaintea Lui, dar cum? Unii abia deschid gura cu ochii la ceas, alții sunt departe, foarte departe. Toate acestea pentru că Dumnezeul nostru nu e mare ci vrem să fie mare, doar atât. Pentru mulți e mare doar în Scripturi. Unii au lucruri mai mari decât El, o mașină tare, un telefon nou, un serviciu mult visat.
Visăm dar visăm mic. Visăm dar visăm material. Alergăm după comoditate și ne place să stăm la adăpostul bărcii în care vâslim. Ce-ar fi să coborâm din ea și să mergem cu Hristos pe mare?
Am vrea minuni dar n-avem curajul să le trăim. Gustăm din experiența altora, ne bucurăm la izbăvirea altora, încercăm să fim ce sunt alții. Dar cum rămâne cu noi? Poate că e greu să cobori în furtună pe mare, dar când te scufunzi din pricina vântului și a valurilor, nu uita, brațul lui Hristos te ridică. El e acolo.
Doar atunci vei putea spune și tu ca David, Domnul este un Dumnezeu mare! Abia atunci închinarea ta se va schimba și bucuria va lua locul obișnuinței.
Mă uit în urmă și văd un Dumnezeu măreț. Mă uit înainte și văd Același Dumnezeu mare. Tu ce vezi?
Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
