“Un crestin eliberat din închisoare, unde suferise pentru credinţă a scris într-o scrisoare: Înfăţisarea mea exterioară nu este atrăgătoare. În lagărul de muncă obligatorie, eu am lucrat în subteran. Am avut acolo un accident care m-a lăsat cu o cocoasă. Odată, un copil s-a uitat la mine şi apoi m-a întrebat, ,,Unchiule, ce ai în spate?” Eram sigura că va urma o ironie. Totuşi am răspuns ,,O cocoaşă” ,,Nu”, a răspuns copilul ,,Dumnezeu este dragoste şi El nu dă nimănui infirmităti. În spate tu nu ai o cocoasă, ci o cutie, în care sînt ascunse aripi de înger. Intr-o zi cutia se va desface şi tu îţi vei lua zborul către cer, folosindu-te de ele.” Am început atunci să plîng de bucurie. Chiar şi acum, cînd scriu, plîng. Fiecare om are cite o „cocoaşă”, vreun handicap fizic,mintal sau spiritual, ceva care îl deosebeşte de alti oameni.Lucrurile par a fi aşa doar cînd le privim din perspectiva limitată a vieti noastre pămînteşti. Aici „cunoaştem în parte” (1 Corinteni 13: 12). Din această cauză, viaţa şi suferintele noastre par adesea fără sens. Dumnezeu a lăsat ca unul să aibă o cocoaşă, altul o boală, sau sărăcie, sau închisoare, sau să-i moară cineva foarte apropiat. Dar noi nu trebuie să acceptăm standardele umane, după care toate acestea sînt catastrofe. Le vom aplica standardele acelui copil umplut de Duhul Sfant, şi vom vedea în necazurile noastre cutii în care sînt ascunse aripi de înger, puse acolo special pentru a ne înălţa la cer.”
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
