Reclame
ULTIMELE STIRI

Luigi Mitoi: Familia este asa cum o facem fiecare

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$1.00


La sfârşitul creaţiei, Dumnezeu a afirmat de cinci ori că toate lucrurile sunt ,,foarte bune”, cu excepţia singurătăţii lui Adam. Soluţia Creatorului a fost să continue procesul creaţiei, aducând în felul acesta în existenţă femeia, pe Eva. Acum este rândul lui Adam să aprecieze. Dacă alături de toată creaţia, familia a fost un lucru foarte bun, de ce astăzi sunt atâtea eşecuri, nefericire, lacrimi şi durere? La această întrebare se străduiesc deopotrivă să ofere răspuns sociologia, psihologia, teologia, însă peisajul vieţii de familie este din ce în ce mai plin de suferință. Această realitate se răsfrânge negativ asupra generaţiei tinere care este descurajată să viseze la o viaţă de familie fericită. Căsătoria este uşor confundată cu plăcerea păcătoasă, concubinajul, adulterul…, or rezultatele sunt pe măsură. Care este secretul succesului în viaţa de familie – este mit, mister, miracol sau muncă şi maturitate?
Din punct de vedere al vieţii de familie, statisticile din Statele Unite şi Europa sunt descurajatoare. Mii de copii se nasc fără să ştie cine este tatăl lor sau asistă îngroziţi şi neputincioşi la certuri violente şi divorţul părinţilor, pierzând pentru totdeuna dreptul să spere la o viaţa de familie împlinită. În Europa la fiecare 30 de secunde o familie sfârşeşte prin divorţ sau un copil este ucis înainte să se nască. În ciuda acestor nefericite realităţi, oamenii au explicaţii şi justificări, încercând să se dezvinovăţească. Până la urmă nu este nimeni vinovat şi această ridicolă anormalitate a devenit normală. Unii dau vina pe sărăcie, dar maşinile nu mai încap pe şosele; alţii dau vina pe lipsa de educaţie, dar nu mai încăpem de diplome; bărbaţii dau vina pe Eva, femeile dau vina pe Adam, amândoi dau vina pe Şarpe. Care este, până la urmă, adevărul? Nimeni nu vrea să se gândească în mod biblic la Dumnezeu, la Creatorul trădat în grădină, la Făcătorul părăsit în Eden, la procesul dureros şi la toate consecinţele lui. Nimeni nu mai are putere să spere în soluţia restauratoare a lui Dumnezeu, nimeni nu se mai gândeşte la ,,sămânţa femeii” care urma să vină, numeni nu e interesat să ştie dacă a venit sau nu. Căutăm răspuns în cărţi, în plăcere, în bani, în vacanţe, în aventuri, în coaliţii, în tehnologie şi respingem răspunsul din inima noastră, care ne cheamă zilnic spre Dumnezeu.
Viaţa de familie nu poate fi fericită, dacă partenerii nu sunt fericiţi, nu poate fi sfântă, dacă partenerii nu sunt sfinţi. Viaţa de familie este exact ce o fac cei doi parteneri, este expresia caracterului şi personalităţii lor. Oamenii, înainte de orice altceva, au nevoie de Dumnezeu, au nevoie de restaurarea relaţiei cu Creatorul părăsit, au nevoie de acceptarea soluţiei lui Dumnezeu, oferită în persoana sfântă a Mântuitorului Cristos. Câtă lumină are generaţia noastră, dacă nu vede o soluţie veche de 2000 de ani, timp în care încearcă să o inventeze? Viaţa de familie este inventată de Dumnezeu şi funcţionează doar respectând principiile Sale. Biblia este manualul de folosire, or ea vorbeşte despre pocăinţă şi neprihănire, despre mărturisirea şi părăsirea păcatului. Generaţia tânără are dreptul să spere la o viaţă de familie fericită numai atunci când îşi pune viaţa şi destinul în mâna lui Dumnezeu, numai atunci când va citi Biblia şi se va ruga. Tehnologia modernă reuşeşte fabricarea avioanelor şi maşinilor performante, însă fericirea, pacea, liniştea, bucuria și o viaţă de familie împlinită sunt darurile lui Dumnezeu. Familia e puternică şi fericirea ei e garantată atunci când partenerii trăiesc cu Dumnzezeu şi împlinesc poruncile Lui.

https://www.facebook.com/luigicarmenmitoi/posts/1349556108542138?tn=K-R

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23834 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: