Reclame
ULTIMELE STIRI

Toni Berbece: Nu pot suferi…


Nu pot suferi mierea de pe limba celui care are inima vicleană. Nu pot să înțeleg cum unii pot vorbi cu atâta căldură acum și cu o mânie drăcească imediat după? Am învățat din Biblie că de pe aceeași limbă nu pot curge și blesteme și binecuvântări și iubire și ură, cum dintr-un izvor nu curge și apă dulce și apă sărată (Iacov 3:9-11).

Nu pot suferi ochii celui care nu pot sta locului, ci care privește cu poftă ispita, pe care ar înfuleca-o fără rușine în văzul tuturor. Biblia ne spune că ochii omului nu se pot sătura de păcat cum nu se satură Locuința Morților de sufletele celor care mor, fiind mereu loc pentru mai mulți (Prov. 27:20). La fel e și cu păcatul, din momentul în care-l pui înaintea ochilor, trupul cere fără măsură și se strică fără limită, mirosind a duhoare de iad. Dacă stricăciunea intră prin ceva anume în om, acea poartă sunt ochii. Ai grijă cu ce-ți hrănești ochii pentru că aceea vei fi.

Nu pot suferi atitudinea copiilor care-și jignesc părinții, și nici naivitatea prostească a părinților care le permit, Înțeleptul Solomon spune că persoanei care își necinstește părinții i se stinge lumina în mijlocul întunericului (Prov. 20:20), iar Pavel spune că cine-și cinstește părinții va avea multe zile pe pământ și fericite le deasupra (Efeseni 6:1-3).

Nu pot suferi încrezutul care consumă hrana, aerul, apa date de Dumnezeu, se bucură de un corp proiectat de Dumnezeu, are în el amprenta lui Dumnezeu, dar care ia în batjocură Numele Creatorului. Tu ce ai face dacă ai crea o insectă care ți-ar mușca mâna mai apoi? Oare nu ai strivi-o fără milă? Totuși Dumnezeu nu o face încă, El așteaptă cu răbdare să îți revii din nebunie.

Nu pot suferi religiosul care se laudă că îl cunoaște pe Dumnezeu, dar care stă la masa dracilor unde bea pahar după pahar, cântă versurile și melodiile dedicate Satanei și păcatului și poftește trupul aproapelui, indiferent de gen, vârstă sau stare civilă.

Nu pot suferi pentru că nici Dumnezeul meu nu suferă toate aceste lucruri. El a strigat prin Profetul Isaia (parafrazez): “Nu pot suferi sărbătorile voastre în care împletiți păcatul cu neprihănire!” Vine acum Paștele, oare iar se va arunca românul cu o mână spre lumânarea cu lumină sfântă și cu alta spre paharul de țuică?

Cu prețuire,
Toni Berbece

https://toniberbece.ro/nu-pot-suferi/

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Banner filme

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (22991 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la Toni Berbece: Nu pot suferi…

  1. A republicat asta pe Noutati Crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: