EDITORIALE

Cu adevărat Dumnezeu este Tatăl orfanilor!

Florin este un băiat care de la vârsta de 5 ani a rămas orfan de ambii părinți, el și ceilalți 10 frați ai lui. Tatăl său a fost înjunghiat într-o noapte, iar până la spital a pierdut mult sânge, salvarea lui fiind imposibilă. La nicio lună mama lui a decedat și ea din cauza unei boli.

Dar Florin l-a descoperit într-un an pe Hristos, era un adolescent rebel care purta în inima lui foarte multe cicatrici, drumul lui în viață era pavat cu vicii care-l distrugeau. A crescut într-un orfelinat alături de alți doi frați, iar una dintre torturile la care era supus de copiii mai mari din orfelinat era să fie pus să bea apă până leșina. Era adesea salvat de palmele copiilor care se amuzau de chinul lui.

Însă Hristos i-a vindecat toate rănile și astăzi s-a căsătorit cu Ramona, o fată extraordinară pe care tot el a condus-o la Hristos. Bucuria lor este deplină pentru că deși au doua salarii medii, Dumnezeu a făcut să curgă belșug de binecuvântare. Nu au avut doar o mamă și un tată, oameni de pretutindeni au ales să-l susțină pe Florin și fiecare, după cum Dumnezeu i-a călăuzit, au contribuit la o nuntă de vis.

Una dintre cele mai bogate și binecuvântate nunți pe care le-am văzut a fost cea a lui Florin și a Ramonei.

Cu toții am zis: “Da, Dumnezeu este Tatăl orfanilor și al celor care se încred în el!”

 

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: