Samy Tuțac: Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos,

Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos,
Cu ajutorul Domnului Sâmbătă, 6 Aprilie 2019, vom avea Adunarea generală a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara. În cadrul acestei adunări va fi ales comitetul de conducere al Comunității pentru următorii patru ani.
În sensul acesta chemăm bisericile baptiste din Comunitate la un timp de rugăciune, Duminică 31 Martie în cadrul serviciilor divine, pentru ca voia Domnului “cea bună, plăcută și desăvârșită” să se facă în Comunitatea noastră.
Să ne rugăm ca inimile să ne fie pline de iubirea Tatălui, mințile să ne fie pline de gândul Fiului şi acţiunile noastre să fie inspirate şi controlate de puterea Duhului Sfânt, pentru a ne bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu și pentru a fi folosiţi în binecuvântarea multora.
Să ne rugăm Părintelui Ceresc să ne ofere tuturor cele necesare pentru a demonstra o viaţă dedicată şi o slujire curată. Duhul Sfânt să ne ajute să alegem pe acei slujitori care vor folosi harul primit pentru gloria Domnului Isus Cristos şi pentru extinderea Împărăţiei Lui.
Cu aleasă prețuire,
Pastor Samy Tuțac