Sfârșitul grupului terorist Stat Islamic e aproape

SDF a fost în prima linie în lupta contra Statului Islamic, care cândva controla o zonă de mărimea Marii Britanii în Siria și Irak. Acum au fost restrânși la 2 km pătrați și oficialii departamentului de securitate spun că sfârșitul grupului terorist e aproape. Un partener al CBN, Chuck Holton, se află pe frontul din Siria și ne aduce știri despre felul cum o lucrare de slujire creștină oferă ajutor practic și speranță divină. Aici, în sudul Siriei, la granița cu Irak, forțele democrate siriene, sprijinite de SUA, au pregătit scena ultimei lupte contra califatului SI din această țară. Lupta a fost crâncenă și, deși SDF a încercat să evacueze civilii din zona de bătălie, SI a contracarat aceste eforturi, folosind peste 10 000 de persoane ca scuturi umane. Pentru cei care reușesc să scape, totuși, chinul lor e departe a se sfârși. „Aici e un punct de verificare al SDF, aflat la 1,5 km de ceea ce ei numesc prima linie a trupelor, frontul luptei împotriva SI, aflați în acea direcție. Acești oameni au venit pe jos până aici după ce au trecut de liniile de bătaie ale SI. Aceste femei sunt într-o stare critică, unele sunt rănite. Copii sunt deshidratați, înfometați și bolnavi, iar aici primesc un fel de tratament inițial. Problema e că multe din aceste femei purtau veste sinucigașe și, într-una din zile, cinci dintre ele s-au aruncat în aer. E o situație tensionată aici. Ați văzut cum femeile-soldat le verificau mai devreme, însă trebuie să avem grijă și să sperăm că aceste femei își iubesc copiii destul cât să nu facă un act nesăbuit precum acesta.” Între linia frontului și cea mai apropiată tabără de refugiați însă, sunt vreo 300 km de deșert sirian, fără mâncare, apă sau adăpost. Aici a intervenit un grup de creștini, a căror misiune e să meargă pe fronturile diverselor bătălii din lume pentru a ajuta oamenii în momentele cele mai dificile. Vorbim despre Free Burma Rangers, vânătorii liberi birmanezi și fondatorul lor, Dave Eubank, care au lucrat pe frontul din această regiune încă din 2015. „Dumnezeu trimite un râu puternic în Siria, trimite Duhul Său ca să schimbe situația, iar eu spun că noi suntem o picătură din această ploaie a lui Dumnezeu, care formează un râu. Poate nu vom prinde momentu schimbării, dar acesta va veni, fiindcă Dumnezeu îi iubește pe acești oameni și Îi pasă de ei. Suntem aici să-i salvăm.” Un fost ofițer din forțele speciale ale armatei americane, Eubank a văzut mult război, la fel și medicii lui, care au crescut în zone de conflict din Birmania și au folosit cunoștințele acumulate pentru a salva aici multe vieți. Din perspectiva lui Dave, retragerea din Siria e cel mai rău lucru pe care l-ar putea face SUA. „Partea militară a făcut o lucrare excelentă și trebuie să rămână și să termine ce au început, apoi să rămână pentru a menține deschis acest loc Din punct de vedere umanitar, aici sunt nevoi imense. De exemplu, de la linia frontului până la cel mai apropiat spital se ajunge în patru ore.” Cei care ajung aici sunt deseori grav răniți, precum acest șofer de taxi, a cărui casă a fost lovită de o bombă, în timp ce el și familia sa dormeau. Poate credeți că e ceva nebunesc ca un grup de civili să se aventureze atât de aproape de linia frontului, dar aceasta nu e o echipă obișnuită de misiune sau un grup de turiști. Aici sunt și medici foarte bine pregătiți, iar ei, ca grup, au foarte multă experiență în domeniul militar, ceea ce îi face cumva special calificați pentru slujba lor. Ei reușesc să acopere această nevoie umanitară de pe front, de unde oamenii scapă de SI, și să îi aducă la primele tabere de refugiați, fiindcă nu e nimeni altcineva care să ajute acești oameni să ajungă în partea cealaltă. „Pentru aceasta suntem făcuți și ne place ce facem. Aceasta e lucrarea pe care noi o putem face și nu ne e teamă prea mult de front și de luptă. Avem și pregătirea necesară, dar toate acestea sunt de folos și funcționează doar dacă ne lăsăm conduși de Domnul.” Acești bărbați s-au predat forțelor SDF aflate în zona de conflict și sunt suspecți a fi luptători SI. Oricum ar fi, sunt bolnavi, flămânzi și unii răniți, așadar, echipa FBR le-a dat medicamente și apoi Eubank a spus o rugăciune: „Doamne Isuse, Te rog să binecuvântezi acești bărbați și fă-i să cheme Numele Tău.” Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 266 – februarie 2019, la Alfa Omega TV. Ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri



