Reclame
ULTIMELE STIRI

Cum rupi un blestem generațional?


Eram la coada la un restaurant tip “împinge tava” unde două doamne discutau despre cazul unei prietene a cărei soț a murit la 27 de ani fix la aceeași vârstă, în aceeași lună și în aceeași zi ca tatăl său. Erau convinse că e ceva necurat la mijloc. Am intervenit și le-am spus că acolo este un blestem transmis din generație în generație, care trebuie rupt. Întrebarea lor a fost: “Cum?”

Astfel de blesteme sunt rupte doar dacă vii sub autoritatea lui Hristos, care este singurul mai mare și mai puternic decât orice drac și orice blestem aducător de această moarte precoce. Biblia ne spune clar: “Supuneți-vă lui Dumnezeu, împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi (Iacov 4:7)”. Supunerea față de Dumnezeu înseamnă o viață trăită după principiile lui Hristos, înseamnă îndepărtarea oricărui păcat, necurăției, care dă autoritate duhurilor rele asupra vieții tale.

De asemenea ruperea unui blestem presupune și post și rugăciune, pentru că așa cum a spus Mântuitorul Hristos, unii draci ies afară doar cu post și rugăciune. Adică printr-o luptă spirituală. Ai nevoie de oameni ai rugăciunii, un preot\pastor cu autoritate spiritual, un bun cunoscător a acestui tip de luptă spirituală, plin de Duh Sfânt și de curaj (cum spun unii, nu toți “se bagă” în așa ceva).

Poate întrebați: “Dar de unde să stiu dacă și asupra mea este vreun astfel de blestem sau vreo astfel de autoritate demonică care-mi face sau îmi va face rău?” Răspunsul este simplu: ”Vino la Hristos și El va rupe tot ce este rău deasupra ta!”

Așadar iată că lucrurile acestea sunt foarte reale, sunt foarte des întâlnite, iar unii din păcate se lovesc de ele și nu știu cum să reacționeze, motiv pentru care am scris această postare. Lumea spirituală este la fel de reală ca cea materială, însă este mult mai complexă și spre deosebite de lumea materială, entitățile spirituale (Dumnezeu și îngerii; Diavolul și demonii) și sufletele noastre sunt veșnice. Diavolul și demonii mai au puțin timp, puterea lor e limitată, curând vor fi judecați, însă până atunci noi oamenii trebuie să știm cum să luptăm cu ei.

Hristos este soluția!

https://toniberbece.ro/cum-rupi-un-blestem-generational/

Reclame

Sustine Proiect CT 2019. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Banner filme

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (22116 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: