Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Fă-L pe Dumnezeu să te caute!


Oamenii nu știu cum să aibă acces acolo sus, cum să facă să fie pomenite problemele lor înaintea lui Dumnezeu. Nu știu dacă soluția este să atingă racla unui sfânt sau să bea apă sfințită, să sară în apă rece ca gheața după o cruce sau să viziteze mormântul lui Arsenie Boca. Unii nu știu nici care e credința adevărată.

Vă spun din Biblie care e cea mai rapidă cale de a ajunge la Dumnezeu și de a veni El la tine. Cea mai rapidă cale este să faci bine până nu mai poți, să îți pese de cel în nevoi ca de tine însuți, să îngrămădești la fapte bune deasupra ta până ce ajung să se “vadă” din Cer, să-L uimești pe Dumnezeu cu pasiunea ta pentru oameni cum a făcut Corneliu.

Dumnezeu a trimis la el cel mai puternic om pe care-L avea. Dar înainte a trimis un înger la Corneliu (nici nu știa ce e acela un înger), care i-a dat adresa sfântului Petru și i-a zis să-l caute. Asta fără ca acest om să-i înalțe vreo rugăciune înainte, pentru că nu știa cine e Dumnezeu, însă Dumnezeu în dreptatea Lui nu a putut lăsa un om cu o astfel de inimă să rămână în necunoștință, așa că i-a descoperit toată slava Sa (asta ne spune și că cei ce fac fapte au totuși nevoie să-l cunoască pe Hristos, singura cale spre Mântuire).

Vrei atenția lui Dumnezeu? Vrei să privească la necazul tău? Vrei să-ți asculte rugăciunile și să-și aducă aminte de tine? Atunci fă cu toată forța tot binele care-ți stă înainte și nu vei fi lipsit de atenția Lui și de îndurarea Sa peste casa ta!

Doamne ajută!

https://toniberbece.ro/fa-l-pe-dumnezeu-sa-te-caute/

Reclame

Sustine Proiect CT 2019. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Banner filme

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (22113 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: