Dumnezeu să mângâie familia Curac. Priveghi Mihai Curac

Luni, 5 noiembrie, începând cu orele 20,00, la Biserica Penticostală nr. 1 din Repedea, va avea loc Slujba de Priveghi a celui care a fost copilul familiei Curac, colegul sau prietenul vostru, Mihai Curac sau Miși Duțen, asa cum l-am cunoscut toți. Pentru cei din familia Curac, familie care trece prin această grea încercare, aș vrea să le spun că…nu-i nicio incercare decât prin Voia Lui Dumnezeu și că va veni o zi când Tatăl Ceresc va reuni familiile credincioase în Locul în care nu mai sunt lacrimi și nici despărțiri. Celorlalți, care astăzi sunt bine și vor veni să fie alături de familia îndoliată, le spun: rugați-vă, oferiți ajutorul, încurajați și Dumnezeu va face la fel cu voi, în vreme de necaz…
https://dininimapentrutine.com/2018/11/05/dumnezeu-sa-mangaie-familia-curac/
A republicat asta pe Noutati Crestine.