Reclame
ULTIMELE STIRI

Halloween — o simplă distracție sau o sărbătoare a forțelor întunericului?


A venit sfârșitul lunii octombrie și înseamnă că în toată lumea acum se sărbătorește Halloween-ul. Oamenii cred că această sărbătoare reprezintă o simplă distracție pentru copii și adulți. În opinia lor, este timpul când copiii se îmbracă în costumele unor ființe mitice și umblă de la casă la casă, cerând bomboane, când se organizează seri și festivaluri, iar oamenii pur și simplu se bucură.

Fiecare sărbătoare, însă, are semnificația ei. Vorbind despre Crăciun, ne aducem aminte de nașterea Domnului Isus Hristos și sărbătorim această zi mare în istoria omenirii, când în lume a venit Mântuitorul. Când sărbătorim Ziua Mulțumirii, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările pe care ni le dă în fiecare zi. Dar ce reprezintă Halloween-ul? Este evident că această sărbătoare nu implică doar veselie simplă.

În primul rând aș vrea să privim la istoria acestei sărbători, la originile ei. Halloween-ul a evoluat de la sărbătoarea celtică Samhain, care se sărbătorea ca și ziua sfârșitului recoltei, a începutului unui an nou, dar și ca ziua onorării celor morți.

Celții antici credeau că în ziua aceasta granița între lumea aceasta și cea supranaturală se slăbește, permițând spiritelor bune și rele să-o traverseze. Nevoia de a izgoni duhuri rele a condus la obiceiul de a purta costume și măști. Oamenii alungau spirite rele, singuri luând chipul unui duh rău. În Scoția rolul duhurilor îl jucau tineri îmbrăcați în alb cu măști pe față. Se aprindeau două ruguri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele, făcând astfel un ritual de purificare.

De ce Dumnezeu condamnă practica Halloween-ului?

Puțin mai târziu, în ziua aceasta, pe 31 octombrie, a fost stabilită Sărbătoarea tuturor Sfinților, însă practicile sărbătorii antice păgâne au fost preluate și în zilele noastre sunt prezente în tradițiile de sărbătorire a Halloween-ului. În această zi oamenii se îmbracă în costumele unor ființe diabolice și se consideră că cu cât costumul este mai groaznic, cu atât e mai bine. Sensul inițial al acestei sărbători este legat de forțele întunericului și de practici oculte. În Biblie este scris:

După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot numai de Domnul, Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori, dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta. (Deuteronom 18:9-14)

Dumnezeu ne spune că nu trebuie să urmăm exemplul popoarelor care se închină altor dumnezei sau altor puteri, nu trebuie să preluăm practicile și obiceiurile lor. Procedând astfel Îl vom supăra și Îl vom trăda pe Dumnezeu care ne-a creat. Accentul în sărbătoarea Halloween se pune tocmai pe astfel de practici. Această sărbătoare nu are un înțeles bun în sine, nu-L proslăvește pe Dumnezeu, nu ne zidește și nu ne îndeamnă la nimic vrednic de iubit.

Dumnezeu ne-a iubit încă atunci când nu ne aduceam aminte de El și trăiam așa cum ne plăcea nouă. El a trimis pe Singurul Său Fiu, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a făcut posibilă iertarea noastră și împăcarea noastră cu Dumnezeu. Toți acei care L-au primit pe Hristos ca Domn și Mântuitor nu mai trăiesc și nu pot trăi ca înainte.

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:1-5)

Dumnezeu ne iubește pe fiecare și așteaptă că Îi vom fi credincioși. Să sărbătorești Halloween înseamnă să sărbătorești ziua altor puteri și nu a Domnului. Trebuie să ne gândim la sensul și scopul tuturor acțiunilor noastre. Aceasta ține și de sărbători ”inocente” la prima vedere.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/halloween-o-simpla-distractie-sau-o-sarbatoare-fortelor-intunericului/

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21071 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: