Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Ce ne-a învățat Referendumul și ce am câștigat


Ne-a învățat că un om nu se naște creștin, ci se face cu mult efort, lacrimi și cu un bun exemplu din partea părinților și a Bisericii. Hristos nu ne-a făcut fii ai Tatălui din oficiu cum face în mare parte Biserica azi, ci a murit ca noi să fim frații Lui, azi Biserica nu prea mai varsă o lacrimă pentru încreștinarea cuiva, e mai simplu să faci creștini din pix și printr-o scufundare în apă la câteva zile de la naștere, azi și ieri am observat că pe aceștia nu te poți baza. Așadar, aruncăm la gunoi mitul poporului născut creștin pentru că acei mulți “creștini” nu au pus o ștampilă pentru familia creștinească. Am câștigat începutul unei treziri spirituale peste Biserică. De azi creștinii nu se mai nasc, ci se fac!

Am învățat că ne așteaptă zile grele, vine o generație dominată de obraznicie, fără valori, de o lipsă de înțelepciune nemaipomenită dar cu diplome, o generație dominată de lipsă de înfrânare, pe care o vrea ca normă. O generație care luptă cu corupția, dar care nu luptă cu desfrânarea. Îi place curvia sub orice formă, dar nu îi place hoția (o chestiune de fațada, ipocrită). Când noua generație de politicieni (USR) sărbătorește împreună cu LGBT lipsa de cvorum pentru ca acest referendum să fie validat atunci e mai mult decât îngrijorător, este strigător la cer.

Am învățat că există foarte mulți oameni care nu pot pricepe câteva explicații simple și legile elementare de funcționare ale unui stat democratic. Prea multă prostie am citit și văzut zilele acestea încât am nevoie de o pauza de dezintoxicare. Mai citiți oameni buni, că o societate nu funcționează doar cu cifre, mai consumați și litere.

Am învățat că ne “hrănim” zilnic ca neam cu circ mizer de la cei mai meschini oameni, din mass media. Niște circari care ne-au lăsat la greu ca neam. Ar merita ca să nu mai deschidă nimeni niciun televizor (eu nu-l mai deschid pentru ei absolut deloc de mulți ani). Ați căutat să boicotați o inițiativă venită în primul rând din inima unor părinți, nu veți fi uitați pentru asta.

Am învățat în cele din urmă că poporul acesta mai are aproape 4 milioane de români peste cadavrul cărora va trebui să treceți voi aceștia de sărbătoriți degeaba azi. Peste moartea noastră veți putea să vă impuneți spurcăciunile în neamul nostru, dar dincolo de noi vă vom lăsa o generație mai hotărâtă, pe copiii noștri. Veți cunoaște îndâjirea noastră în continuare. De ne veți spurca școlile, copiii noștri nu vor mai călca pragurile lor, ni-i educăm noi acasă.

Așadar, a fost un RMN bun al societății, știm câți creștini autentici suntem și nu suntem puțini, vom ține crucea lui Hristos sus în continuare!

https://www.facebook.com/tony.profides

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20785 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: