Reclame
ULTIMELE STIRI

Samy Tuțac: Biserica din România nu poate fi în vacanță…


Mă uit cu durere de la mari depărtări la ceea ce se întâmplă în România. Mă rog și mă doare. Aud că Guvernul României e în vacanță. Posibil să fie așa. La cât au muncit să distrugă țara și să pună justiția pe butuci, de dragul unor infractori, chiar merită o vacanță. Aș zice că una prelungită și totală.

Dar Biserica lui Cristos nu este în vacanță. În tumultul acesta care nu face bine nimănui, se simte nevoia unei voci limpezi și clare, o voce care să exprime adevărul, dar în dragoste, printr-o „vorbire cu har…dreasă cu sare”. Vocea aceasta nu poate fi decât a Bisericii lui Cristos. Iar această așteptare există, așa cum a existat întotdeaună în momente de cumpănă pentru națiune. Liderii principalelor confesiuni din România trebuie să le spună guvernanților și cetățenilor că faptele tuturor vor merge degrabă la judecată.

Creștinilor care se roagă aș vrea să le spun că fac un lucru bun și să le reamintesc cuvintele martirului creștin Dietrich Bonhoeffer: „Fiecare creștin trebuie să fie pe deplin uman aducându-L pe Dumnezeu în toate sferele vieții sale, nu doar în sfera spirituală. A fi o ființă eterică, ce se mulțumește să vorbească despre Dumnezeu, dar refuză într-un fel sau altul să-și murdărească mâinile cu lumea reală în care l-a așezat Dumnezeu presupune o teologie de proastă calitate. Prin Cristos, Dumnezeu ne-a arătat că El vrea să existăm și să-L ascultăm în această lume prin acțiunile noastre”.

E important să ne rugăm pentru România și la fel de important e să luăm poziție față de abuzuri, nedreptăți, fărădelege și corupție. Fiecare să facă ceea ce îl îndeamnă cugetul. Mă rog ca Dumnezeu să se îndure de România și să protejeze țara noastră. Iar pentru guvernanți mă rog cu alesele cuvinte din Scriptură: „și slujba lor s-o ia alții”.

Samy Tuțac, din Bangui Republica Centrafricană

https://www.facebook.com/search/top/?q=samy%20tu%C8%9Bac

Reclame
Banner filme

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21410 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: