EDITORIALE

Devotional – Un obicei periculos

Odată am predicat despre nevoia noastră de a arăta iubire celor apropiați nouă. Am vorbit despre păcătoșenia de a ne lăsa provocaţi cu ușurință – și Duhul Sfânt m-a condamnat pentru același păcat în propria mea viață. Am aflat că atunci când Duhul Sfânt vorbește, merită să asculți. M-am pocăit imediat și apoi, după multă rugăciune și căutare a feţei lui Dumnezeu, eram convins că am avut o victorie asupra acelei slăbiciuni.

Am „umblat în victorie” timp de aproximativ patru zile când o convorbire telefonică cu un prieten apropiat a născut în mine în mod neașteptat furie și indignare. M-a deranjat atât de mult încât nu mai puteam să mă concentrez pe Domnul și am început să dau vina pe diavol pentru că mi-a folosit prietenul pentru a mă răni. „Doamne, diavolul îl folosea ca să mă provoace să păcătuiesc.”

Dumnezeu nu m-a lăsat să rămân în acea atitudine nepotrivită și El mi-a vorbit cu o voce fermă: „Tu îți hrăneşti firea. Te laşi controlat de durerile și dezamăgirile din trecut și ceea ce faci este periculos.”

Mi-am dat seama că starea mea de agitație nu a fost rezultatul direct al acestei conversații dureroase, ci se datora faptului că alunecasem într-un obicei vechi pe care credeam că-l cucerisem – să las ca anumite lucruri să mocnească în mine (vezi Efeseni 4: 26-27). Când am realizat aceste lucruri, am plâns înaintea Domnului: „Nu voi învăța niciodată? Mi-ai dat acest mesaj și l-am predicat unei mulțimi mari de oameni, dar eu nu am avut biruință în acel aspect.”

M-am simțit ca un alergător care a căzut în timpul cursei și am strigat: „Doamne, vreau atât de mult să câștig premiul de a fi asemănător cu Tine! (vezi Romani 8:29). După toți acești ani de umblare cu Tine, nici măcar nu mă apropii de ceea ce ar trebui să fiu. Doamne, vreau să fiu ca Isus!”

--

Ascultați glasul credincios al Duhului Sfânt și căutați fața Domnului. Veți fi uimiți cât de repede vă va readuce la victorie.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/devotional/8985-devotional-un-obicei-periculos#ixzz5JnOvRAbq
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura