Reclame
ULTIMELE STIRI

Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: A încredința copilul unor cupluri de homosexuali e de neconceput. A contrapune – cu insistență și chiar cu vehemență uneori – alte tipuri de familii familiei tradiționale este o eroare fatală


Într-o pledoarie pentru părinții biolgici și pentru „unicul tip de familie validat de istorie, prin care s-a asigurat perpetuarea umanității până azi” vorbește academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române în interviul pentru Evenimentul Zilei. Un dialog care pornește de la cel mai fierbinte subiect, controversata Strategie Națională pentru Educație Parentală, postată și apoi retrasă de pe site-ul MEN, după ce mai mute voci din spațiul public au criticat adevărata miză a documentului: promovarea diversității de gen. După opinia exprimată marți de vicepreședintele Acadmiei Române, Răzvan Theodorescu, pe acest subiect, președintele acestei instituții vine cu noi argumente prin care combate demersul MEN privind reeducarea părinților, dar și faptul că, sub diverse forme, se încearcă introducrea în școli a educației sexuale.  Un anunț important făcut de profesorul Ioan-Aurel Pop este și acela că instituția pe care o conduce va veni în curând cu propria poziție oficială în legătură cu „educația pentru diversitate”.
„De la început, ca unul care a predat patru ani în învățământul preuniversitar (liceal), pot să vă spun din experiență că intenția și practica Ministerului Educației de a introduce mereu noi discipline (materii) școlare este nerealistă și chiar păguboasă. De ce? Numărul de ore pe săptămână pentru un elev este limitat, iar științele educației ne aduc destule argumente în acest sens. Introducerea de noi „materii” înseamnă dislocarea disciplinelor tradiționale și verificate în întreaga Epocă Modernă. Cu alte cuvinte, ca să introducem Educație bancară sau economică, Educație pentru protecția mediului, Educație pentru sănătate, Educație managerială, Educație pentru siguranța circulației publice, Șah, Educație sexuală (sunt numai câteva dintre propunerile făcute de felurite instanțe – persoane, ONG-uri, instituții ale statului etc.), înseamnă să reducem sau să scoatem din planurile de învățământ ore de Istorie, Geografie, Limba și literatura română, limbi străine, Biologie și altele.
Or, nu se poate ca, sub pretextul pregătirii elevilor pentru viață, să se renunțe la disciplinele care formează viitoarele personalități, care făuresc cultura generală, care structurează identitatea personală și de grup. Toate aceste propuneri de noi „materii” pleacă de la o înțelegere greșită a rostului școlii. Asemenea propuneri nu reprezintă, de fapt, materii, ci teme și conținuturi care pot fi abordate, cu tact și competență, în cadrul disciplinelor existente”, explică academicianul Ioan-Aurel Pop.
Președintele Academiei Române precizează și că:
„Întotdeauna, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, s-au abordat în școlile noastre, mai bine sau mai rău, subiecte ca protecția mediului, circulația publică, paza contra incendiilor, igienă și chiar sexualitate. Eu însumi, începând cu clasa a VIII-a, am învățat la materii precum Dirigenție, Anatomia și fiziologia omului, Geografie, Zoologie, Filozofie, Istorie, Chimie, Fizică, Științe sociale etc. diferite noțiuni foarte necesare legate de subiectele enumerate mai sus.Profesorii de biologie, mai ales în clasele de liceu, aveau datoria să facă educație sexuală, chemând chiar specialiști în domeniu la unele dintre lecțiile lor. Citeste mai mult: https://www.activenews.ro
Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20827 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: