Reclame
ULTIMELE STIRI

Protest împotriva așa zisei „strategii naționale de educație parentală”, duminică, în Piața Victoriei


Protest împotriva așa zisei „strategii naționale de educație parentală”, duminică, în Piața Victoriei. Azi între 16:00 – 18:00

„Vă îndemnăm să vă alăturați la protestul din fața clădirii Guvernului României, în Piața Victoriei.
Prin această lege se urmărește distrugerea oricărei forme de firesc și normalitate. Se dorește reeducarea societății pentru instaurarea tuturor devierilor și pedepsirea celor care apără valorile.
Pentru ca Răul să triumfe este de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic!
Reacția vehementă a opiniei publice după propunerea de „Stragegie Națională de Educație Parentală” publicată pe site-ul MEN pare să fi dat rezultate.
La câteva zile după ce mii de români, dar și numeroase asociații, și-au exprimat opinia negativă față de ceea ce a fost perceput drept o „tentativă de reeducare” a părinților, documentul în cauză a dispărut de pe siteul Ministerului Educației Naționale. De altfel, mii de cetățeni au trimis un email către Minister folosind modelul de sesizare pus la dispoziție de ActiveNews.
Unul din multele paragrafe care  îngrijorează  este Paragraful #46.3 (Pagina 19). El cere o educație parentala centrata pe „stimularea interesului pentru o noua cultura familiala si pe ideea de incluziune sociala … promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate si incurajarea activa a egalitatii de gen”. Asta da de inteles ca in Romania va fi instituita o „noua cultura familiala” care sa promoveze valorile seculare. Re-educarea parintilor in ce inseamna a fi parinte include si folosirea parintilor pentru a transmite copiilor valorile si obiectivele statului secular si a secularismului.
Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20743 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: