Reclame
ULTIMELE STIRI

Minunile si viata unui tanar crestin din Moldova care a fost torturat si omorat pentru credinta in armata sovietica, la numai 20 ani..


Dragi frați și surori, cu adâncă durere vă anunțăm că la 16 iulie 1972, în orașul Cherci, în al 2-lea an de serviciu militar, pentru mărturisirea Lui Dumnezeu, a fost torturat până la moarte, tânărul creștin Ivan Moiseyev. Acest tânăr simplu, la sosirea în unitatea militară, se ruga în singurătate Lui Dumnezeu, pe care  îL iubea cu sinceritate. Din cauza aceasta îl scoteau deseori  în fața regimentului  pentru a fi batjocorit. Batjocorindu-l în public din primele zile ale serviciului militar, ofițerii l-au făcut obiect al atenției generale, sperând ca în așa fel se va dezice de credința în Dumnezeu. Doi ani de armată pentru fratele drag au fost ani de chinuri neîntrerupte și batjocură îngrozitoare.

Dar tânărul credincios rămânea neînduplecat și suporta cu bărbăție suferințele.  Ca răspuns la aceasta Domnul, ca o milă deosebită îi trimitea pentru alinare și încurajare îngeri și-i însoțea cu minuni și semne ființa lui simplă ca adevărul lui Cristos. Ofițerii și kaghebiștii n-au putut contrapune nimic credinței lui, l-au torturat până la moarte, apoi l-au înecat pe martorul lui Dumnezeu.

 

Privind  fotografia lui Vanea cu urme de bătăi și chinuri, trimisă părinților, ai spune că n-a murit, dar doarme liniștit ca un copil, care  nu și-a pătat cu nimic conștiința.

Nu e departe timpul când te vei trezi dragă frate-mucenic, pentru a primi coroana. Viața ta scurta dar sfântă ca lumina stelei în noapte și execuția s-au transformat într-o predică vie despre Cristos. Și aceasta predică va spune multe și după moartea lui.

Despre moartea lui Vanea am aflat de la părinții lui. Pentru ei moartea fiului nu era neașteptată, deoarece el le scria în scrisori despre batjocură și a povestit personal în timpul concediului cu 8 zile înainte de moarte

Mai jos vă prezentăm mesajul părinților și scrisorile lui Vanea care s-au păstrat, scrisoarea deschisă a participanților la înmormântare și mărturia personala înregistrată pe banda de magnetofon.

 

Mesajul părinților:

Comunității bisericii evangheliste a baptiștilor din URSS, de la Moiseyev Vasilii Trofimovici, de la Moiseyev Anna Constantinovna, locuitori ai satului Volontirovca, raionul Suvorov, Moldova.

”Am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Fiecăruia din ei i s-a dat o haina alba și li s-a spus să se mai odihnească putina vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei”.  Apocalipsa 6, 9—11.

 

Dragi frați și surori, suntem nevoiți să adăugam  suferinței voastre neîntrerupte  pentru Isus Cristos, vă anunțăm că fiul nostru Moiseyev Ivan Vasilievici, membru al bisericii baptiștilor din Slobozia care-și făcea serviciul militar în orașul Cherci, unitatea militară 61968 T, la 16 iulie1972 a murit ca un martir pentru propovăduirea Lui Iisus Cristos. Bătut și rănit, ars cu fierul încins, încă viu fiind l-au înecat în Marea Neagra la adâncimea de 165 cm, el având înălțimea de 185 cm. Conform certificatului medico – legal, a murit în urma violențelor. Fiul nostru  a completat numărul celor uciși pentru Cuvântul lui  Dumnezeu. Cu durere în suflet, ne bucuram pentru că a devenit martir pentru Cristos. Cel mai mult în viața el l-a iubit pe Iisus Cristos și a demonstrat asta.

 

în scrisorile sale deseori ne amintea: „Dacă iubiți în lume ceva sau pe cineva mai mult decât pe Isus Cristos, nu-L veți putea urma.  Urmându-L pe Cristos,  era tare în credință  și suferea.

Fie ca această floare vie care și-a dat viața pentru cruce, să fie exemplu bun pentru tinerii din lumea întreagă.  Așa să-L iubiți pe Cristos cum L-a iubit fiul nostru Vanea.

Rugăm să comunicați prin intermediul revistei că am avut parte de încercări și ispite, dar Dumnezeu ne va ajuta  trecem peste ele.

 

Rudele lui Vanea, tatăl, mama 6 frați și surori. 1 august 1972

 

 

În continuare vă prezint scrisorile lui Vanea Moiseyev.

 

   27 martie 1970  Salutări din Feodosia

Vă felicit pe toți cu Crăciunul și a-și vrea ca, citind scrisoarea, Pacea Lui Dumnezeu să fie cu voi și să nu vă întristați pentru mine.  Cred că știți că au vorbit cu tata, sau m-au mințit că au vorbit. Eu n-am luat arma în mână și nici n-am depus jurământul. Azi a treia zi după Crăciun eu încă sunt  în libertate.  Deși nu voi mai fi în libertate.  Tata și mamă și toți ceilalți, azi e a cincea zi  de când  am început lupta mea. Deja am fost în fața la patru colonei. Locotenenți și maiori au fost și mai mulți însă Domnul ia învins pe toți.  Mă așteaptă ceva groaznic, dar nu mă tem. Eu n-am tremurat în fata lor.

Să vă dea Domnul și vouă asemenea tărie și credința ca să știți ce să răspundeți la diferite întrebări. Eu nu aștept  răspuns de la voi. Astăzi ne-au transferat în alt loc, dar în același oraș. Vă voi trimite noua adresă.  Salutări lui Sioma și Galei, sănătate bunicei și credință în Dumnezeu. Multe salutări tuturor și Adunării. Fiul vostru Vanea.

 

   15 iulie 1972 Salut creștinesc dragi părinți! Am primit scrisoarea voastră și m-am bucurat.

Vreau să vă spun că din mila Tatălui nostru sunt sănătos.

Eu v-am scris când Dumnezeu mi-a deschis calea cea dreaptă și cum trebuie să fie toți creștinii.

Dragii mei părinți, când eram acasă, Iliusa a învățat și mi-a cântat un psalm. Rog să scrieți. Iliusa mai învață psalme și învață-i și pe cei mari să cânte. Ieri am fost la Adunarea din Cherci și m-am întâlnit cu frații de aici.  Era un frate din Soci. Și ei știau despre mine.  Întâlnirea a fost minunată. Frații de aici și din Soci trimit salutări fraților din Moldova. Dragi părinți, Dumnezeu mi-a deschis calea și eu trebuie s-o urmez. Dar nu știu dacă mă voi întoarce pentru că această lupta e cu mult mai grea decât prima. Mă așteaptă o luptă mult mai mare și mai grea ca până acum.

El merge înaintea mea. Să nu vă întristați, scumpi părinți, pentru că-l iubesc mai mult pe Isus decât pe mine însăși.  Eu ÎL ascult,  cu toate că trupul se  teme puțin, sau nu vrea să se supună întrutotul,  ÎL prețuiesc pe Isus Cristos mai mult decât viața.  Nu voi trai după voia mea, ci după voia Domnului.  El va spune să merg și eu voi merge.  Nu vă întristați dacă aceasta-i ultima scrisoare a fiului vostru, pentru că eu însumi când am vedenii, aud cum vorbesc îngerii, mă mir și nu pot crede că Vanea , fiul vostru vorbește cu îngerii,  pentru că el ,Vanea , avea păcate, dar prin suferințe Dumnezeu la iertat și el nu trăiește cum vrea, dar cum vrea Dumnezeu.  Mai scriu încă celor care nu cred în Domnu nostru Isus, voi vă numiți antihriști,  ca să știți, măcar că nu credeți că este Dumnezeu care mi-a dat viața, pentru că acest trup era mort.   Și tu Simeon, frate scump, să știi că Tatăl nostru din Ceruri iți va da și ție viața.  Să știi și tu Sioma, că există Dumnezeu, crede-mă că eu am vorbit cu îngerii și am zburat cu ei pe altă planetă și pe noi ne așteaptă viața veșnică.

Credeți și voi care încă nu știți despre altă viață. Eu vă scriu pentru că am văzut toate acestea.

 

    31 iunie 1972. Vă salut pe toți cu dragostea lui Cristos. Vă pot scrie liber încă o scrisoare și puteți afla că după întâlnirea cu Serghei au fost multe furtuni.  M-am bucurat pentru tot. Când nu-i furtună și vânt e plictiseală, așa că m-am obișnuit cu orice furtună. Cât de minunat și frumos e acolo, departe de pământul nostru. Ce bucurie e acolo. Fraților, mergem cu toții înainte. Nu vă îngroziți, dacă vom merge prin foc, mergeți înainte spre ţelul vostru. Dacă inima ta va iubi ceva mai mult decât pe Isus, atunci nu-l vei putea urma.  Acum eu vă voi scrie cum sunt corpurile îngerilor. Și noi le vom avea așa, dacă vom fi credincioși până la moarte.  Am vrut să văd un înger și l-am văzut. Am văzut cum sunt îmbrăcați și v-am povestit. Corpurile lor nu sunt ca ale noastre, se poate vedea prin ele.

Prin ei poți vedea ca prin sticlă. Înăuntru și pe dinafară el e curat-curat, ca cristalul. Și poți vedea totul, în interior nici un păcat, nici o greșeală.  Așa corpuri spirituale  vom avea și noi cândva. Așa corpuri vor putea să vadă totul,  pe Isus, pe Tatăl Ceresc, pe îngeri și atunci  vom ști și vom vedea gândurile fiecăruia.  Ce bucurie, ce puritate, ce dragoste domnește acolo. Dacă vom curăța sticla, totuna va fi mai murdară decât corpurile îngerilor.

Aștept răspuns cu nerăbdare. Vă doresc să mergeți înainte spre împărăția cerurilor.

 

   9 iunie 1972. Salutările feciorului vostru vor înceta în curând. Vă salut cu Dragostea lui Isus Cristos și cu Lumea lui Dumnezeu.  Mi-au interzis să-l propovăduiesc pe Isus. Aveam chinuri și suferințe, dar le-am spus că nu voi înceta să propovăduiesc.  Domnul i-a făcut de  rușine în fata unității, deoarece ei mă puneau la încercare și iată că a ieșit soldatul care a fost în concediu și a povestit tuturor și a întrebat: ”A cui putere era?”  Misiunea e importantă și eu urmez porunca lui Isus. Încercările sunt multe și chinurile-s mari. Am multe de spus, dar nu pot să vă scriu în scrisori.

Aștept o întâlnire cu Serghei și să îndeplinesc porunca lui Isus. Nu trebuie să ne rușinam să vorbim despre Dumnezeu. Toți văd minunile și spun: ”Cu adevărat există Dumnezeu.”

Voi semăna și voi merge înainte cum mă învață Dumnezeu prin Duhul Sfânt și îngeri. Nu vă supărați, dar eu îmi dau silința  în această misiune. Și să știți că pentru trup nu e ușor. Aici eu frecventez Adunarea, cu toate că mi-au interzis. Frații v-au transmis salutări. Și eu vă transmit  salutări în Slobozia și Ermoclia. Lui Senea și Galei le doresc să credeți și să vedeți Puterea Domnului, că El există.

Aici toți șefii și soldații spun că există Dumnezeu și se tem, deoarece văd minunile și Puterea Lui. Și bunicii îi doresc să creadă și să știe că drumul pe care merge, duce în iad. Credeți în Evanghelie, în învățătura lui Cristos și el vă va dărui viața veșnică.

Dacă veți auzi că eu sunt în libertate să știți că aici în orașul Cherci am lăsat un carnețel unde am notat minunile.  Poate că veți veni, sau ei îl vor trimite. Dumnezeu știe totul . Fiți creștini adevărați. El vă va întări și vă va da Putere. Cereți, pentru că El e bogat pentru toți și tot ce doriți vă va da.

Eu nu vă voi uita în rugăciunile mele.

Cu Dumnezeu. Vanea.

 

   11 iulie 1972. Vă salut cu dragostea lui Isus Cristos. Vă scrie Vanea. Mă bucur mult pentru voi și poate că ne vom mai vedea.  Aflați deci că mi-au interzis cu strictețe învoirile, dar lucrez cu stăruință pentru Cristos și nu vreau să mă laud dar vreau să știți și să nu uitați în rugăciunile voastre de noi.

La 10 iulie, seara, l-am propovăduit pe Isus și s-a pocăit un soldat. Asta mi-a dat puteri și m-am bucurat mult.  Încă nu m-am întâlnit cu Serghei. Slavă Domnului pentru tot. Dacă mă voi întâlni cu voi , vă voi povesti amănunțit, dar nu voi scrie. Mi se pare că nu ne vom mai vedea, dar dacă vă gândiți  să veniți la mine, e inutil. Nu vă voi uita în rugăciuni.  Mă voi stărui mult să mă întâlnesc cu Serghei. Poate că deja am terminat ultima lucrare.

Sincere salutări creștinești de la cel mai mic frate Vanea. Salutări tuturor. Răspuns nu aștept și vă rog să nu-mi scrieți. La revedere. Cu Dumnezeu, dragi prieteni.  Mi-e milă de voi, dar una știu, merg să îndeplinesc ordinul lui Isus Cristos.

Salutări de la Vanea

 

   13 iulie 1972. Am primit, frățioare, scrisoarea ta și am întârziat cu răspunsul pentru că a fost furtună mare. La Serghei au găsit ilustratele și cărțile religioase. Nu povesti îndată părinților.

Spune-le, că Vanea  mi-a scris așa: el conform ordinului lui Isus merge la lupta, (n.t. fiind soldat, zicea ordin si nu poruncă) iar aceasta luptă e o luptă creștină și nu se știe , dacă se va întoarce.  Vă urez scumpi prieteni, tineri și bătrâni, un vers: ”Fii credincios până la moarte și-ți voi da coroana vieții.” Apocalipsa 2:10

Primiți poate că ultimul salut pe pământul acesta de la mezinul Vanea.

 

Din carnetul lui Vanea Moiseyev:

Nu-ți pierde curajul în calea ta și crede cu tărie, Domnul va împrăștia întunericul și-ți va întări duhul. Soarele te va încălzi și-ti va lumina calea. Dacă nori negri acoperă cerul și soarele nu-ți luminează calea, nu uita Dumnezeu e  Atotputernic.

 

Scrisoare deschisă

Tuturor copiilor Lui Dumnezeu care reprezintă biserica lui Cristos.  Evrei 11 : 35  ”N-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, și au fost chinuiți.”  ”Martorul meu credincios a fost ucis la voi acolo unde locuiește satana.”  Apocalipsa 2 :13

 

Iubiți frați și surori! Vă aduc la cunoștință un eveniment trist. Durerea aceasta e comună, deoarece noi toți alcătuim o biserică unică, un trup unic a Lui Cristos.

La 17 iulie 1972 fratele Moiseyev Vasilii Trofimovici și șotia lui Anna Constantinovna  au primit o telegrama din Cherci:  „Feciorul dumneavoastră Moiseyev Ivan Vasilievici  a murit”  Când li s-a dat trupul neînsuflețit li s-a înmânat  și certificatul de deces, în care se menționa cauza morții:  „Asfixie mecanică prin înec.” În certificatul de  autopsie se spune: „Moartea a survenit ca urmare a violențelor” Înainte de înmormântare au deschis sicriul și  examinând corpul, toți s-au îngrozit: în regiunea inimii erau 6 plăgi înjunghiate, pe cap răni și julituri, picioarele și mâinile bătute crunt, pe piept arsuri mari, în jurul gurii – vânătăi. Știindu-l pe Vanea ca pe martor fidel al lui Cristos, noi declarăm: el a fost torturat și chinuit pentru Isus Cristos. La 16 iulie 1972 a expirat ultimul termen de gândire. El a fost torturat din cauza credinței însă nu s-a lepădat de Dumnezeu. Atunci ascunzând urmele chinurilor, fiind viu încă, l-au înecat în mare la adâncimea de 156 cm, el având înălțimea de 185 cm. Lângă sicriul fratelui era multă lume. Înmormântarea a avut loc la 20 iulie 1972 după amiaza cu cântări de imnuri și coroane cu texte în limbile romană și rusă:

 

” Pentru mine viața e Cristos, iar moartea-i o realizare”, ” Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, ei nu pot ucide sufletul”, „Văzând sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu”.

 

Asta e fața celor necredincioși, ei umplu pământul cu fărădelegile lor și drept dovadă este moartea mucenicului Vanea. Înmormântându-l pe Vanea, noi ne-am întors la locurile noastre cu dorința de a-L sluji pe Dumnezeu cu mai multa râvnă. La fel ca și fratele Vanea, să fim credincioși Domnului până la moarte. Da, și în zilele noastre s-au săvârșit minuni. Nu uitați, sfătuiți-vă și povestiți despre aceasta tuturor celora care îL iubesc pe Dumnezeu, povestiți celor mari și  mici, că toți care au frică de Dumnezeu și îl căută pe Isus, să-L urmeze și să apere adevărul.

Frații și surorile din Slobozia, Ermoclia, Tiraspol, participanții la înmormântare la 20 iulie 1972 în satul Volontirovca.

 

Mărturia  lui Vanea Moiseyev

Ajuns în unitate eu deseori căutam un loc  pentru a mă ruga. Am observat o încăpere în care până la 10 dimineața nu era nimeni. Deșteptarea e la 6. Mă îmbrac și merg acolo și mă rog  până la micul dejun. Soldații fac înviorare, mărșăluiesc. Eu mă rog 2 ore. Uneori chiar întârziam la dejun, pentru că nu mă uitam la ceas. Așa au trecut 2 luni. A venit ziua încercării credinței mele. Dumnezeu mi-a arătat cum să procedez. În acea dimineață m-am trezit la 5 și mă rugam. Pe la 9 m-am alăturat ostașilor. Toți mă așteptau și mă căutau. A trebuit să explic motivul întârzierii comandantului. Lui i s-a raportat deja că sunt credincios. Maiorul mi-a ordonat să stau în rând și mi-a spus că voi fi pedepsit. Convorbirea a continuat în câmp.

Soldații făceau exerciții militare, eu însă discutam cu maiorul pe altă temă. El vroia să mă facă să renunț la convingerile mele. Când ne-am întors în cazarma, m-au chemat din nou la comandant și acolo mulți superiori au vorbit cu mine. M-au pedepsit: să lucrez toată noaptea. Și eu lucram cu bucurie, cântam și mă rugam. A doua zi iar lucram.

Soldații mărșăluiau, eu însă spălam podeaua în cazarma. Podeaua era mare și eu o spălam cu peria și săpunul. Eu eram cu totul de acord, …și mă bucuram. Superiorii  au observat asta. De abia mă apucasem să spăl și au început să mă cheme când la unul când la altul.

În sfârșit  am fost chemat la comandantul diviziei. M-a întâmpinat locțiitorul lui. Am discutat cu el 3 ore. La început striga, apoi a încetat.

I-am zis: ” Dați-mi voie să vă spun câteva cuvinte.” Mi-a permis. Credea că m-a convins deja și-l voi asculta, dar eu întruna ascultam de Dumnezeu și nu de oameni.

Eu i-am spus: ”Degeaba ați strigat, nu mă veți speria.”

Apoi m-au dus în alta unitate, unde o zi întreagă a vorbit cu mine un colonel.  Peste 20 de zile am făcut un Mars de 500 km pentru șoferi și ne-au dus în orașul Cherci. Acolo au început încercările.

 

Prima încercare: 5 zile nu mi-au dat nimic de mâncare. Ei mă întrebau: ”Ai fost bolnav vreodată?” Le-am răspuns: ”Nu, eu n-am știut de spital.”  Ei credeau ca în 5 zile eu trebuie să mă îmbolnăvesc, dar nu m-am îmbolnăvit. Slavă Domnului! Eu mă rugam.  Mi-au făcut radiografie, eram sănătos și m-au lăsat să plec. Superiorii au aflat și au ordonat: ”Dați-i să mănânce, altfel ne veți face de rușine, dacă va muri de foame.”  Eu nu mărșăluiam cu soldații și  nu cântam cu ei.  Apoi m-au încercat altfel. Era iarnă, zăpadă, ger de 30 de grade. Soldații dormeau în cazarmă, dar pe mine m-au scos afară și îmi ordonă să stau la ger 5 ore.  În uniformă de vară, doar în cămașă, pantaloni, cizme și șapcă. Nu le păsa cum voi petrece timpul doar să stau 5 ore afară.  Dar eu mă rugam întruna, indiferent de cât trebuia să stau. Apoi mă chemau și mă întrebau: ”Te-ai răzgândit sau nu?”  Și iarăși se repetă pedeapsă, dar eu nu simțeam frigul. Superiorii, dacă ies afară și stau 10 – 20 minute tremură de frig. Se uită la mine și se miră,  că nu am pățit nimic pe asemenea ger. Câteodată, stăteam toată noaptea  și chiar câteva nopți la rând. Încercarea aceasta a durat 2 săptămâni.  Îmi amintesc când prima dată mi-au permis să dorm în cazarmă cu soldații, m-am dezbrăcat și m-am culcat după stingere la 10.  Eu deja dormeam, soldații de asemenea când s-a arătat un înger și mi-a spus: ”Ivan, trezește-te.”  Mi s-a părut că-i vis. M-am sculat și nu-mi mai amintesc  cum m-am îmbrăcat.  Din cazarma n-am ieșit pe ușă sau pe fereastră, dar s-a deschis tavanul și acoperișul și noi am zburat pe altă planetă.  Îngerul mi-a spus: ”Pe planeta aceasta vei merge după mine, pentru că nu știi drumul.” Și eu mergeam după el. Ne-am apropiat de un  râu, pe malurile căruia creștea multă iarbă mare.

El a traversat râul, dar eu mă temeam. El a întrebat: ”De ce te temi?”  ”De șerpi”- i-am răspuns. ”Ești cu mine nu te teme. Aici nu-i  ca pe Pământ. Aici nu sunt șerpi.”  Și eu am trecut râul. Apoi mi-a arătat pe un ucenic al lui Isus Cristos,  pe Ioan. El a fost primul pe care l-am văzut. El a venit în zbor și mi-a povestit despre viața lor pe acea planetă. Planeta era iluminată de o lumină strălucitoare,  mai bună decât cea de pe Pământ. Dar soare acolo eu n-am văzut.  Apoi îngerul mi-a arătat pe prorocii David, Moise și apoi pe Daniel. Eu n-am vorbit cu ei. Numai îngerul a vorbit cu ei. Când mergeam mai departe îngerul mi-a spus: ”Am făcut cale lungă și tu ai obosit.”  Ne-am așezat sub un copac mare și ne-am odihnit puțin. ”Vreau să-ți arăt orașul ceresc Ierusalimul nou. Dar dacă îl vei vedea însă așa cum este, nu vei trăi. Dar tu mai ai încă multe de făcut pe pământ.  Vom zbura de aici pe altă planetă. Eu iți voi arata numai lumina acestui oraș ca să trăiești și să știi că orașul ceresc exista cu adevărat.”  Și noi am zburat pe altă planetă unde erau munți înalți. Nu ne-am urcat pe munții aceia. Între munți era un canion adânc. Îngerul m-a pus în acest canion și mi-a spus: ”Privește în sus și vei vedea lumina orașului.”  Și eu am văzut acea lumină, care-i mai intensă ca lumina soarelui, mai luminoasă decât un arc electric de sudură.  Am crezut că voi orbi  dar îngerul mi-a zis: ”Nu te teme, nu vei păți nimic.” Și eu mă uitam.  ”A venit timpul să ne întoarcem pe pământ”, a zis Îngerul și noi am zburat.  Țin minte acoperișul și tavanul s-a deschis și noi ne-am pomenit în cazarmă. Îngerul stătea pe o parte a patului, iar eu pe cealaltă. Am stat 2 secunde. Soldatul de serviciu  a strigat: ”Deșteptarea!”   Și îngerul a dispărut.  Toți soldații s-au sculat. Mă uit la mine, sunt îmbrăcat, patul e făcut. Vecinul, moldovean și el, m-a  întrebat: ”Unde ai fost noaptea?”     Dar eu credeam că toate au fost în vis. L-am întrebat:  ”Nu ții minte cum m-am dezbrăcat și m-am culcat?”

”Da, intr-adevăr , tu te-ai culcat odată cu mine, dar după ora 3 ai ieșit undeva, am crezut că te-ai dus în oraș.”

”Hai să-l  întrebăm pe soldatul de serviciu” –  i-am spus eu. L-am întrebat  și el a răspuns,    ”Nimeni n-a ieșit noaptea din cazarmă, eu am stat toată noaptea de pază la ușă.”

Atunci i-am povestit vecinului unde am fost, dar el n-a crezut. Două zile eram în această stare, că nu puteam înțelege, trăiesc pe Pământ sau nu. Conduceam camionul bine, percepeam totul, dar nu credeam că-s pe Pământ. Apoi au trecut toate astea. Dar minunea asta mă miră până acum.

Mă chemau deseori la statul major, vorbeau cu mine, mă interogau, mă amenințau cu scopul de a mă reeduca și ca să nu am timp liber.  Dacă mă chemau de 10 ori pe zi e puțin. Uneori mă chemau de 15-20 ori pe zi. Odată  subunitatea noastră trebuia să meargă la lecția de politologie. La început s-au adunat vreo 20 de soldați. Nu știu din ce motiv comandantul nu a venit. Atunci soldații au hotărât să discute pe tema: Ce diferență este intre Dumnezeul meu și al lor.  Ei m-au întrebat:  ”Cine-i Dumnezeul tău?”

” Dumnezeul meu e viu și atotputernic.” Un sergent armean din Erevan îmi spune:

”Dacă Dumnezeul tău e viu și atotputernic și poate face totul, atunci să mă lase să ies mâine în concediu și să plec acasă și eu voi crede în El.” Soldații au confirmat:

”Da, dacă va pleca în concediu atunci vom ști cu adevărat  că există Dumnezeu. Până atunci, tot ceea ce spui tu, le  luăm drept povesti. Dacă însă Dumnezeul tău va face asta, noi vom crede că-I Viu și Atotputernic.”

Eu m-am rugat și Domnul mi-a spus în Duh:  ”Spune-le, că eu pot face asta.”

I-am spus sergentului: ”Mâine iți vei lua concediu și vei pleca acasă, dar să faci ce-ți voi spune.”

El fuma. ”Aruncă țigara.”  El a aruncat-o. ”Acum scoate pachetul din buzunar.” El l-a scos și i-a dat foc.

Între timp, s-a adunat tot regimentul, 150 de oameni.  Apoi au venit superiorii și ne-au dat de lucru. Seara din nou m-am întâlnit cu sergentul și am stat de vorbă toată noaptea.  Am dormit numai 2 ore. El a promis că va crede și i-am dat câteva sfaturi cum să se comporte în drum spre casă. Părinții lui erau necredincioși,  nu știau nimic de Dumnezeu.  Cu superiorii nu avusese nici o discuție despre concediu. Dimineață, imediat după deșteptare, m-au trimis cu mașina după alimente. Apoi mi-au povestit, că a sunat un general din Odessa și a ordonat ca urgent în 10 minute să i se dea concediu acestui sergent.  Dar eu cred că acesta nu era un general. Îngerul a dat telefon. I-au înmânat sergentului documentele și el a plecat în concediu.  Când au aflat soldații, au povestit ofițerilor ce s-a discutat la lecția politică. Și că s-a împlinit tot ce a prezis Ivan. Ofițerii au trimis câțiva soldați  să-l întoarcă înapoi pe sergent, ca prin asta să schimbe părerea soldaților precum  că Dumnezeul lui Ivan i-a dat concediu sergentului. Dar era prea târziu. Sergentul plecase deja. Când m-am întors în regiment, soldații m-au înconjurat și bucuroși mi-au spus că sergentul a plecat. N-am apucat să vorbesc cu ei, că m-au și chemat la statul major. Acolo mă aștepta comandantul diviziei. La întrebarea lui ce s-a petrecut, eu i-am povestit totul.

”Dar cum ai putut ști că el va pleca în concediu?” – a întrebat generalul.

I-am răspuns că aceasta a făcut-o Dumnezeu.  La ordinul generalului au vrut să mă transfere în altă unitate.  Soldații însă mi-au luat apărarea.  Toți au lăsat lucrul și s-au adunat la statul major. Așa am rămas în unitatea mea. După aceasta, pe toți ne-au dus în Kazahstan la Țelina,  la strâns recolta.  Aș fi vrut să-l văd pe sergent, dar ne-au trimis în Kazahstan.  În timpul șederii în Kazahstan,  Domnul i-a trimis lui Vanea pentru întărirea credinței 2 vedenii.  Una a văzut-o noaptea ieșind din cort, pe cerul înstelat a apărut o panglică luminoasă. Dar eu nu puteam citi din cauza luminii puternice, – povestește Vanea.  Am început să citesc pe litere ca un puști de clasa întâi.

 

Acolo era scris: EU VOI VENI ÎN CURÂND.

 

La întoarcere, unitatea lor continua lucrul în regiunea Odessa.  Terminând lucrul, coloana de mașini s-a pornit spre gară.  Lui Vanea i s-a ordonat să conducă un camion stricat care era remorcat de un alt camion.  Pe drum acea mașina s-a stricat cu totul și nu se mai putea urni din loc.  Trebuia  scos arborele de transmisie. Vanea s-a băgat sub mașina și a început să-l scoată.  Nimeni nu s-a gândit să pună ceva sub roți și când după multe eforturi el a  reușit să-l demonteze, s-a smucit într-o o parte, ca arborele să nu cadă peste el. În acest moment camionul Zil164 încărcat cu 2 tone de pământ, a luat-o la vale și l-a călcat  cu roata pe umărul drept. El a reușit doar să-și ferească capul și a strigat să dea mașina înapoi. Roata s-a oprit pe pieptul lui. Câteva minute au trecut până când șoferul a reușit să dea mașina înapoi.  Mașina i-a strivit umărul drept și partea dreapta al pieptului.  Două ore coloana a stat pe loc, până când Vanea și-a revenit. Nu i s-a oferit nici un ajutor medical.  La ora 3  noaptea coloana  de mașini a ajuns la gară, unde tot nu era medic. Superiorii, văzând că Vanea încă se mai tine pe picioare, au hotărât să-l ducă la Simferopol, cu trenul,  sperând să ajungă in aceeași zi.  Între timp mâna lui Vanea a înțepenit, iar el respira cu greu.  Trenul militar a sosit la Simferopol abia a  treia zi. Am ajuns la Simferopol noaptea pe la ora 4 – povestește Vanea. – Am așteptat până la 9 dimineața și m-au dus la spital.  Acolo chirurgul m-a examinat și m-a pus să ridic mâna.  Mâna stângă s-a ridicat, dar dreapta a rămas nemișcată, a înțepenit.  Medicul m-ia făcut radiografie la mână și umăr. A doua zi o altă radiografie, ca să-mi verifice plămânii.  M-au dus în salon și nu mi-au spus nimic.  A doua zi mi s-a ridicat temperatura până la 42 grade, nu mai puteam respira.  Mâna dreapta era rece și n-o simțeam, puteam sta culcat numai pe partea stângă.  În timpul cinei m-am ridicat în pat și am început să mă rog cu voce tare așa de parcă mă aflam pe pământ pentru ultima oară. Toți în salon auzeau rugăciunea mea.  Rugându-mă, m-am culcat și nu-mi  mai amintesc nimic. În ziua următoare m-am trezit la 6 și am văzut că stau culcat pe spate și mâinile mele sunt ridicate în sus. Mă uit la mâna stângă, normal că o pot ridica, mă uit la dreapta și nu-mi vine să cred. Am crezut că-i vis. Încet le-am dat  jos.  Cea dreaptă nu mă doare. Simt că pot respira ușor. Am inspirat adânc de două ori. Ce-i asta? M-am sculat din pat, am pipăit patul. Oare dorm? Am făcut înviorare, respir ușor. Am început să mă rog și să mulțumesc lui Dumnezeu. Nu-mi venea să cred că cele întâmplate sunt în realitate. Am crezut că e un vis și m-am culcat.

A venit medicul de serviciu. I-au spus că s-a întâmplat ceva cu mine. A venit imediat la mine, mi-a zis să măsor temperatura.  I-am spus că nu-mi trebuie termometru. Atunci el îmi spune: ”Ia medicamentele.”  ”Medicamentele nu mă vor ajuta.” S-a uitat la mine și s-a speriat, a crezut că mi-am ieșit din minți. ”Eu am văzut că nu puteți să mă vindecați și m-am adresat Medicului meu, care m-a vindecat în noaptea asta.”

Medicul s-a speriat și mai mult, atunci m-am sculat, am luat termometrul, și eu eram curios să văd ce temperatura am. Temperatura era normala, 37 grade. Medicul s-a mirat și a plecat.

 

Apoi m-a chemat chirurgul în cabinetul său și m-a întrebat: ”Ce s-a întâmplat?”

Eu i-am repetat aceleași cuvinte spuse și medicului de serviciu. Ei aflaseră deja că-s credincios și au înțeles cărui medic m-am adresat. Chirurgul a deschis registrul și a spus:

”Uita-te aici, iată ce tratament trebuia să-ți facem: Mâna s-o amputăm, pentru că nu mai era bună de nimic,  jumătate din plămâni să-i extirpăm. Această operație era programata azi, dar acum pentru prima dată în viață văd că intr-adevăr există Dumnezeu. El te-a vindecat pentru că noi n-am fi putut-o face niciodată.” Chirurgul avea grad de subcolonel. În timpul discuției, mai erau doi medici în cabinet.

Eu am cerut să mă întorc în unitate. El a spus: ”Da, astăzi eu îți voi da drumul.”

A notat totul în cartea medicală și eu am plecat. Mai trebuia să trec pe la statul major ca să iau  documentele de la Țelină. La statul major erau vreo 200 de soldați, care au fost cu mine la Țelină și toți șefii noștri. Văzându-mă toți s-au mirat: cum se poate așa ceva, ca în cinci zile să ies din spital după un asemenea traumatism. Când le-am povestit ce s-a întâmplat la spital ei s-au convins că Dumnezeu exista.

 

La statul major al corpului de armata mi-au dat documentele și foaia de deplasare și am plecat la gara auto.  Am luat bilet. Deodată se apropie o mașina, șoferul a ieșit și m-a chemat. În mașină era un colonel, medic șef al Crimeii.  Când a aflat că operația nu s-a mai făcut și că am ieșit din spital s-a alarmat mult. Lui i s-a raportat despre vindecarea mea, dar el nu putea să creadă și a hotărât să mă întoarcă.  Dar era deja târziu. Pe scurt i-am povestit cum Dumnezeu m-a vindecat. I-am arătat mâna umărul și el mi-a dat drumul.  Apoi m-am întors în Cherci în unitatea mea unde mulți mă știau.

Și iarăși toți s-au mirat, aflând despre miraculoasa mea vindecare.

 

În zilele de încercare despre care am povestit la început, a mai fost o apariție a îngerului, când mă chemau neîntrerupt la statul major pentru discuții, cu scopul de a mă reeduca. Pe drum de obicei mă rugam sau cântam cântece duhovnicești. Odată în drum de la parcul auto spre statul major eu mă rugam și priveam la cer.  Deodată a început să coboare o stea strălucitoare care, apropiindu-se, se făcea tot mai mare și mai mare.  Și am văzut că era un înger. El a coborât, dar nu până la pământ, ci zbura cam la  200 metri de-asupra pământului și mergea în aceeași direcție cu mine.  El mi-a spus : ”Ivan, du-te nu te teme. Eu sunt cu tine.”

M-a însoțit până la ușa statului major. Apoi s-a făcut nevăzut. Dar eu cred că el era lângă mine, când eu vorbeam cu șefii. Cu doua luni în urmă înainte de a ne trimite într-o deplasare lungă, eu m-am rugat toată noaptea. Pentru alinarea sufletului meu, pe la 3 sau 4 noaptea, Dumnezeu mi-a arătat corul ceresc care interpreta un cântec „În toate colturile Pământului nefericit.” În timp ce îngerii cântau acest cântec eu am văzut că toți erau în haine multicolore și strălucitoare.

Când ei au dispărut Domnul mi-a spus: „ Asta e pentru alinarea sufletului tău. Maine vei pleca de aici.”

Și așa a fost. Am să vă citesc din cartea NUMERI 22:31.

”Domnul a deschis ochii lui Valaam și Valaam a văzut pe îngerul Domnului stând în drum cu sabia în mana și s-a plecat și s-a aruncat cu fața la pământ.”

Iată cum Dumnezeu  trimitea în acele vremuri credincioșilor îngeri așa și astăzi El poate trimite îngeri celora ce cred în El și să  arate puterea Lui.

Mai vreau să vă citesc din Evanghelia după Marcu  14:35.

”Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fata la pământ și Se ruga, că, de este cu putința, să treacă de la El ceasul (acesta).”

 

Dragi frați, asemenea ceasuri de încercare, sunt ceasuri grele. Și noi avem așa ceasuri grele. Isus Cristos se ruga atunci. El știa totul ce îL aștepta înainte, dar noi nu știm nimic.

Eu vreau să vă invit la rugăciune așa cum Isus Cristos se ruga. Noi acum vom îngenunchea și ne vom ruga Domnului.

Urmează rugăciunea.

 

Odată conduceam mașina încărcată cu pâine și Dumnezeu mi-a spus în duh:

”Redu viteza.”

Mă uit la vitezometru – 60 km și mă gândesc, e puțin, de ce a-și reduce viteza și nu am redus-o.

Merg mai departe. Și atunci Dumnezeu a deschis ușa din spate și pâinea se împrăștia pe drum, dar eu nu vedeam asta. Deodată văd că în fata mașinii se rostogolește o pâine. M-am mirat și m-am oprit. Și îndată m-am priceput că Dumnezeu mă oprește. Cu mine mergea un sergent superior.

Am ieșit și ne-am uitat în urma. Pe o distanta de 2 km era împrăștiată pâinea.

  • Vanea –  m-a întrebat sergentul,
  • Cine a închis ușă? – Amândoi,  am răspuns.

  • Da, așa e. Eu lucrez de șase ani pe mașina asta și așa ceva nu s-a întâmplat. Ușa se închide cu 2 zăvoare. Dacă le lovești, ele se închid și mai bine. E imposibil ca ușa să se deschidă. Noi am închis-o, eu îmi amintesc.

  • Și eu îmi amintesc.

Noi am strâns pâinea și am plecat mai departe. La prima intersecție am înțeles că Domnul ne-a salvat viața. În timp ce strângeam pâinea ne-a depășit un autobuz care s-a ciocnit cu un camion. A fost un accident mare. Toți pasagerii au murit.  Dar noi am ajuns la unitate și am povestit  cele întâmplate. Nimeni nu credea. Șefii m-au chemat și m-au întrebat:

”Cum se poate una ca asta?” Eu am spus: ”Așa a fost, Domnul ne-a salvat viața. El iubește pe toți și nu numai pe noi.” Așa Domnul s-a proslăvit.

 

Apoi m-a arestat tribunalul militar. În orașul Simferopol am fost interogat de procurorul militar. Acolo mi-au spus conform cărui articol mă vor judeca. Pedeapsa 3 – 7 ani.

”Iți dau 3 zile să te gândești și dacă nu vei renunța la Dumnezeul tău vei fi condamnat la 7 ani.” După interogare m-au dus în Cherci. Au trecut cele 3 zile. M-au dus la închisoare și iarăși mă speriau.  ”Aici vei sta.” În aceeași zi m-au dus de acolo. Și iar mi-au dat termen de gândire, 3 zile. A trecut și acest termen. Apoi m-au dus la Odessa. Și acolo tot vroiau să mă sperie. Mi-au ordonat să pun piciorul intr-o camera frigorifică pentru 5 minute. Piciorul a înghețat. Cizma s-a făcut alba. Eu nu puteam calca pe piciorul acesta, pentru că era complet înghețat. Simțeam o durere slabă. Atunci m-am rugat și piciorul s-a vindecat. Iarăși mi-au dat un termen de 3 zile și m-au dus în Cherci. A trecut și acest termen. Atunci procurorul a spus:

”Ne vedem în sala de judecata.”  Au venit după mine și mi-au spus că mă duc la Simferopol. M-au dus cu trenul Simferopol – Irkutsk, în care era un vagon pentru deținuți, cu pază înarmată. Am ajuns la Simferopol, I-am întrebat când va fi judecata.

”Te va judeca tribunalul militar. Dacă va fi judecată,  nici chiar părinții tăi nu vor putea asista la proces. Iți vom da 7 ani. Așa că gândește-te, unde-i mai bine,  2 ani în armată sau 7 ani în pușcărie.”

Eu am spus:

” Să-mi dea 7 ani.”

Și m-au dus la închisoare. Pereții erau groși de doi metri și jumătate, din piatră.

Acolo am stat 10 zile. În fiecare zi îmi schimbau camera. În una stăteam, în cea de-a doua era un scaun, puteai să stai sau să te așezi, în a treia era un pat, puteai să te întinzi și nu era umezeală. În a patra cameră, picura apă rece de sus, În următoarea  congelator, era foarte frig, puteai să îngheți. M-au îmbrăcat într-un costum de cauciuc care mă strângea tare. Ei îl strângeau și mai tare ca să vadă  cat pot rezista.

”Te-ai gândit?” – mă întrebau. Și strângeau și mai mult. Când vedeau că nu mai rezist, mai slăbeau. Așa au trecut 10 zile.  Șefii au spus:  ”Aici vei sta 7 ani.”

”Dacă asta e voia lui Dumnezeu, să stau aici, așa să fie, dacă nu, a doua zi voi pleca de aici.” Si așa a fost. Peste 10 zile m-au dus iarăși la Cherci.

 

Ultimul termen dat lui Vanea s-a sfârșit la 16 iulie. Așa precum el a rămas fidel lui Dumnezeu, în acea zi după amiază seful unității cu un grup de persoane în civil, i-au ordonat lui Vanea să meargă cu mașina lui după ei. Ucigașii, după cum spun martorii oculari, mergeau spre locul execuției cu o mașina „Pobeda”. Mâinile lor l-au omorât pe fratele nostru drag Vanea. La 19 iulie părinților li s-a dat trupul neînsuflețit al fiului. Martorii oculari ai execuției lui Vanea exprimându-și compătimirea au spus:

”Moiseyev a murit greu , el se lupta cu moartea, dar a murit creștin.”

 

Din jurnalul  lui Vanea Moiseyev, lăsat credincioșilor din Cherci înaintea morții. Versuri traduse mot a mot.

În anul încercărilor  din viața ta nu te mâhni. Chiar dacă viața e plina de suferințe –  mergi înainte, nu da înapoi. Îndepărtat e scopul tău și drumul e greu, nu te mâhni fratele meu, chiar dacă viața ta nu e încălzita de soarta, mergi înainte, nu da înapoi. Auzind râsul vrăjmașilor, calomniile și bătăile de joc, nu te mâhni fratele meu, crezi cu tărie în aspirațiile tale, mergi înainte, nu da înapoi.

E întunecată noaptea, dăinuie vremea rea, nu te mâhni, fratele meu. Seamănă semințele adevărului, va veni timpul când vor răsari, mergi dar către ținta ta, fratele meu.

 

Dragi prieteni, nu vă temeți dacă va trebui să suferiți din cauza lui Cristos, bucurați-vă, noi mergem toți spre izbândă, asemenea cântărețului de psalmi, care de doua ori se adresează sufletului său: ”De ce iți pierzi curajul și de ce te sfiești. Încrede-te în Dumnezeu”. Psalmi 41.12

 

Vanea, de multe ori s-a adresat sufletului sau cu următoarele cuvinte:

 

Să ții minte mereu, Vanea, pentru prima data ai văzut îngeri când aveai 15 ani.

Adu-ți aminte cum mergeai pe pământ și sub picioarele tale erau șerpi, dar tu mergeai ferm și nu te temeai.

Multă vreme ai mers până când ai biruit pe cel mai mare șarpe și l-ai învins pentru că Cristos te-a ajutat.

Adu-ți aminte vedenia când stăteai la straja cu îngerul pe o stancă mare și urmăreai marea.

S-a pornit o furtună și o corabie sa scufundat. Tu ai sărit în mare la porunca îngerului și pe mulți i-ai salvat. Valurile asurzitoare te amenințau cu pierea. Când ai salvat pe ultimul om, singur ai căzut fără puteri. Dar ține minte cum îngerul te-a luat și te-a pus din nou pe stancă. Și noi iarăși stăteam de strajă. Ține minte cum Isus ți-a arătat câtă muncă este pe pământ și cât stă fără rod și că tu trebuie să lucrezi acest pământ.

Adu-ți aminte când erai obosit și mergeai la interogatoriu îngerul cobora din cer și-ți spunea aceste cuvinte:

”Vanea, nu te teme, du-te,  eu sunt cu tine.”

Adu-ți aminte de panglica de foc de pe cer: EU VOI VENI ÎN CURAND. Și pancarta de foc și ce era scris pe ea. Să știi că  Dumnezeu ți-a interzis să spui aceasta  altora.

Adu-ți aminte cum erai la închisoare și se pregăteau să te ardă cu foc, tu ai văzut toate acestea.

Adu-ți aminte cum 2 zile nu știai, dacă trăiești sau nu după ce ai văzut lumina cerească a Ierusalimului.

Și ce bucurie e să trăiești cu îngerii.

Nu uita că rugăciunea este cea mai buna legătură cu Dumnezeu.

Adu-ți aminte  de familia ta, pe tată, pe mamă, pe frați și pe surori.

Adu-ți aminte pe cine ai iubit mai mult: familia sau pe Isus Cristos și că tu încă n-ai dat toate puterile pentru Cristos.

 

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (18777 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: