Reclame
ULTIMELE STIRI

Medici care își riscă viața pentru a ajuta oamenii din Siria


Ceea ce m-a atins în timp ce realizam reportajul a fost felul cum acești creștini și-au făcut socotelile și și-au riscat viața. Îi vom vedea pe câțiva oameni despre care am mai auzit în acest program, dar și alții care au mers în Siria. Debbie Dennison, o infirmieră și dr. Sally Parsons, chirurg generalist, au trebuit să apeleze la YouTube uneori pentru a afla cum se face o operație cu care nu s-au mai întâlnit. Au știut pericolele care le așteaptă acolo. Debbie Dennison, infirmieră, și dr. Sally Parsons, chirurg generalist, au fost nevoite să caute pe YouTube uneori cum se face o operație pe care n-au mai făcut-o până atunci. Știau însă ce pericole le așteaptă. Soțul lui Debbie, Barry, a trebuit și el să-și facă socotelile. „Soția mea a fost convinsă, ea e infirmieră și, în ultimele șapte săptămâni, au efectuat operații și au adus pe lume bebeluși. Sunt mândru de ea. Sunt mândru că a reușit să facă aceasta în colaborare cu FAI și IDF. E o situație la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu un an.” În acea zi au fost cam 40 de bombardamente în oraș. Din acestea, un sfert au căzut aproape de casa unde eram noi, fiindcă se afla lângă munte și de aceea bombele cădeau deseori în apropiere. Emanuel a văzut o paralelă biblică în decizia de a veni aici. „Întâi, cred că suntem chemați să înțelegem că Domnul e Cel care e în control. Dintotdeauna m-am simțit atins de povestea lui Daniel, când el și prietenii săi au spus că Domnul poate să îi salveze și, chiar de nu o făcea, a meritat să intre în foc. Eu m-am înrădăcinat în aceasta, știind că Domnul poate să mă salveze. Însă, chiar dacă n-o face, cred că merită.” Iată ceva cu adevărat remarcabil și de inspirație. Să nu uităm să ne rugăm pentru protecția acestor oameni curajoși și pentru sirienii prinși în acest război civil mortal. Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 219 – 10 martie 2017, la Alfa Omega TV. Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (19059 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: