Anunțuri
ULTIMELE STIRI

RISIPITORII NERISIPITORI…

Petru Hututui: RISIPITORII NERISIPITORI…

Experimentam în mod repetat frământări amestecate, dominate de monotonie, ineficiență sau gândul abandonării – asta după vizite săptămânale ca voluntar vreme de aproape 30 de ani printre oamenii privați de libertate.

Intrând și ieșind pe aceleași porți, trecând pe aceleași coridoare cu miros respingător, populate de oameni cu educație limitată, dezamăgiți și caracterizați de comportament stânjenitor, uneori îți vine să renunți. Apoi, când în locul încurajării cei aflați în libertate consideră că munca pe care o faci este inutilă – adică fără rezultate – până la a spune „renunț“, nu mai este decât un pas.

Într-un târziu a sosit vremea când, prin programul de reintegrare socială, am primit acordul ca un grup de oameni din această lume cenușie, însoțiți de angajați ai instituției, să poată participa la slujbe în biserici. Pentru asta am apelat la câteva biserici reprezentative, cu local nou și încăpător. Doar una dintre acestea, cea mai puțin nouă, a fost de acord ca proscrișii societății (fiii risipitori) să le pășească pragul; celelalte au spus „pas“.

Există respingere generală din partea băieților buni – cei rămași acasă („fiul cel mare“). Eu, care sunt implicat în lucrarea cu fiii risipitori, nu pot să-mi explic de ce când vorbești despre deținuți, rromi, recidiviști sau despre persoanele fără adăpost, unii ar fi în stare să spună că nici Hristos nu mai poate face nimic bun din ei. În fine, în ziua stabilită, odată intrați în biserică, după ce li s-a permis să îşi prezinte mărturia personală și să cânte pentru Dumnezeu, în auditoriu ceva s-a schimbat.

A urmat apoi predica, pe un fond întrebător și ferm. Era introdusă în scenă victima, acuzatorii și Hristsos din Evaghelia după Ioan, capitolul 8. O liniște profundă se așeza în spatele unei întrebări imaginare: „Tu pe cine vrei să scuzi?“. La jumătatea discursului a răsunat în boxe îndemnul: „Cine este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra“.

În sanctuar s-a făcut linişte deplină. Acolo existau, cu siguranță, oameni cu păcate multe și diverse. Rând pe rând, a început să se audă zgomote în batiste.

Acuzatorii, începând cu bătrânii şi continuând cu „fiul cel mare“, au început să arunce pietrele de unde le-au luat și au plecat. A rămas doar Hristos, exercităndu-Şi dragostea nemărginită față de criminali, de hoți, de violatori și de proscrișii vremii, mântuindu-i de toate păcatele lor. Priviţi-i în imagine, lăudăndu-L pe Dumnezeu în fața bisericii!

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică“ ‭‭(Ioan‬ ‭3:16‬ ‭VDC).

După servirea mesei, când urcau scările, o mamă în vârstă, cu lacrimi în ochi și cu voce caldă, a strigat: „Copii, aveți grijă, când ieșiți afară să nu mai faceți ce ați făcut!“ Apoi s-a închis ușa la dubă, iar ei au plecat la Penitenciar de unde au venit…

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=572029533158087&id=100010531360763

Anunțuri
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (17937 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: