ANUNTURI

Într-o zi… voi fi şi eu fericită

Ne-am desprins de munca de la birou și am plecat spre Hunedoara. În cele câteva ore petrecute pe drum, ne-am tot gândit la cum va fi întâlnirea cu Simona Ferariu, pe care până acum o cunoșteam doar din cererile de ajutorare sosite pe adresa Misiunii Speranța și din cele câteva convorbiri telefonice. Diagnosticată cu osteogeneză imperfectă, cunoscută în termeni populari ca boala oaselor fragile sau a oaselor de sticlă, Simona este o persoană cu handicap încadrată în gradul 1 de invalidate. Fiind o boală genetică, în formă severă, nu are tratament curativ ci doar unul prin care se tratează simptomele, pentru a le ameliora și a limita progresia bolii, precum și apariția complicațiilor.

Iată-ne ajunși în fața blocului. Un bloc cu aspect vechi, de pe strada Eroilor. Am luat cu noi microfonul, camerele video și plasa cu alimentele și fructele proaspete cumpărate pentru ea. Am intrat cu sfială, simțindu-ne parcă puțin vinovați de privilegiul de a nu fi fost în situația Simonei. Eram nerăbdători să vorbim cu ea față în față și să îi aflăm povestea de viață. Ne-a fost clar de la început că nu trebuie să scriem noi povestea, pentru că ea a fost deja scrisă încă de la naștere pe paginile numeroaselor bilete de ieșire din spital, unde multiple diagnostice devin titlurile unor capitole dureroase care vorbesc despre suferința ei.

Am găsit-o în căruciorul cu rotile, așteptându-ne în mijlocul camerei.  În fața noastră stătea o mână de om, la propriu. Senină, în pofida neputinței, a durerii și a greutăților, Simona ne-a întâmpinat zâmbitoare. Am început să stăm de vorbă cu ea, încercând să o provocăm să ne spună despre lucrurile bune care i s-au întâmplat și despre problemele cu care se confruntă.

Este dependentă de cei din jur, pentru că nu poate merge deloc și prin urmare nu are capacitatea de autoîngrijire. Nu se poate muta din cărucior în pat, nu își poate face baie, nu poate merge singură la cumpărături, nu îşi poate face de mâncare… Zilnic o doamnă plătită cu îndemnizație de însoțitor de către primărie, vine și stă cu Simona. Din păcate această doamnă a înaintat în vârstă și îi este din ce în ce mai dificil să o ridice, prin urmare Simona va fi nevoită să își caute o nouă însoțitoare. Știe deja că va fi o provocare să-și găsească o persoană care să facă pentru ea tot ceea ce ea nu poate singură: să o ducă la baie, să o spele, să o schimbe… A avut și în trecut experiențe cu persoane care nu au rezistat în fața neputinței boli, renunțând după câteva zile.

Ajutorul de handicap, de doar 340 de lei, nu e suficient pentru a-i acoperi cheltuielile cu utilitățile, medicamentele şi alte lucruri de care are nevoie. Din cauza condiției ei, Simona e nevoită să poarte scutece pentru adulți tot timpul și uneori nu are bani să și le cumpere. Pentru a se descurca puţin mai bine, ar avea nevoie lunar de 700 – 800 de lei. Sunt luni în care rămâne în urmă cu plata utilităților și îi este extrem de greu să ajungă la zi, fără datorii. Nu ne poate spune despre dificultăţile ei, fără să se uite şi la binecuvântări. Vorbește cu recunoștință şi cu drag de oamenii care o mai vizitează din când în când sau de cei care au ajutat-o să-și renoveze apartamentul primit de la primărie.  E atât de impresionată de cum arată acum apartamentul încât uneori nici nu îi vine să creadă că ea locuiește acolo. I se pare că se află în vizită la cineva.

https://traiestecraciunulaltfel.wordpress.com/2017/12/22/intr-o-zi-voi-fi-si-eu-fericita/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: