EDITORIALE

Dacă te voi uita Ierusalime…

Ceea ce BBC propunea miercuri drept breaking news, o ştire de vreo trei milenii vechime, potrivit căreia „Ierusalimul e capitala Israelului”, a stârnit o comoţie globală. Nu întâmplător. Dar care-i sunt semnificaţiile?

uternica emoţie generală e firească, între altele pentru că Oraşul Sfânt este la temelia unui conflict şi acut şi extrem de complex. Şi vechi. In fond, n-a fost întotdeauna capitala Israelului. Anterior a constituit scena altei mutări, nu mai puţin spectaculoase. Un rege evreu, revendicat de creştinism ca strămoş al lui Isus, şi-a mutat capitala Iudeei de la Hebron, în ceea ce avea, acum 3.000 de ani, să devină „cetatatea lui David”, după cucerirea ei de la iebusiţi.

În speţă, la Ierusalim, oraş menţionat şi în Geneză. Între timp, s-au mai schimbat însă diverse. Iebusiţii, de pildă, au dispărut. Poporul evreu nu. În dispersia provocată de cuceritorii ţării lui, credincioşii acestui neam au recitat timp de milenii versuri dintr-o carte nu mai puţin sfântă decât oraşul a cărui depărtare o plângeau.  „Dacă te voi uita, Ierusalime/ să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!/Să mi se lipească limba de cerul gurii/, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,/ dacă nu voi face din Ierusalim/culmea bucuriei mele!” – aflăm din psalmul 137.

Ierusalimul apare abundent şi în Noul Testament. E menţionat frecvent şi în Coran. Deloc întâmplător e, pentru toate religiile monoteiste, o urbe din categoria celor sacre. Pentru evrei însă e altfel. Nu face parte dintr-o serie. Ori specie. E singurul oraş căruia evreii îi atribuie sfinţenie.

Ar fi, cu toate acestea, nepotrivit ca problema recunoaşterii Ierusalimului de către SUA drept capitală a Israelului să fie redusă la dimensiunea ei religioasă, ignorându-se cauzele, urmările şi contextul ei politic şi moral. Dar, în esenţă, determinante în multe abordări ale chestiunii acestei recunoaşteri se dovedesc credinţele. Şi în legătură cu ele, sugestiile, încrederea şi credibilitatea.

--

Ar fi absurd să se conteste importanţa dimensiunii religioase a conflictului privind Ierusalimului, doar pentru că nici gruparea islamistă, teroristă, Hamas nu ar tăgădui-o. De remarcat în privinţa radicalei formaţiuni palestiniene este faptul că şi-a pierdut întâietatea în a chema la o a treia intifada. A devenit legiune numărul observatorilor, atei sau nu, care, înaintea Hamas, i-au anunţat, îngroziţi, debutul.

citeste mai mult: http://www.dw.com

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura